Gestionarea pandemiei și factorul politic. Tătaru spune că alegerile locale pot fi organizate dacă regulile sunt respectate

Gestionarea pandemiei și factorul politic. Tătaru spune că alegerile locale pot fi organizate dacă regulile sunt respectate

Sursa: INQUAM Photos, George Călin

Publicat de Leonard Bădilă la 28 iulie 2020, 23:45

Conform celor spuse de ministrul Sănătăţii, alegerile locale pot fi organizate pe 27 septembrie, însă cu respectarea unor reguli care au fost cerute încă din 15 mai. Nelu Tătaru subliniază importanța purtării măștilor, evitării aglomerației și disponibilizării dezinfectantului la secția de vot.

„Pot fi (organizate alegerile locale – n.r.), cu respectarea unor reguli, ceea ce cerem încă de când am început primele relaxări, de pe 15 mai. Fără aglomeraţie, cu mască, dezinfectant în secţie.

Opţiunea specialistului se aşază pe evoluţia din acel moment. Noi putem gestiona şi într-o singură zi dacă se respectă regulile de distanţare, dacă avem o foarte bună organizare în secţie şi să gestionăm şi acel moment, a celor aflaţi în izolare sau în carantină, unde trebuie să existe o urnă mobilă”, a transmis Nelu Tătaru la Digi 24.

Gestionarea pandemiei și factorul politic

Trebuie menționat că ministrul Sănătăţii a transmis că pandemia a fost gestionată bine „atâta timp cât nu a existat factorul politic”.

„Suntem într-un moment medical, haideţi să nu facem politică. Cred că oamenii au putut vedea că atâta timp cât nu a existat acest factor politic, cât am decis şi am gestionat această pandemie, am gestionat-o bine.

Sfârşitul lunii mai şi prima săptămână din iunie, ajunsesem să avem 120 de cazuri noi de la o zi la alta, astăzi suntem la 1.151, aproape 1.200 de cazuri, în contextul în care au urmat nişte momente în care neîncrederea, bagatelizarea a tot ce a însemnat acea perioadă, instigarea la nerespectarea unor reguli, nerecunoaşterea unei pandemii sau un vid legislativ de aproape trei săptămâni au dus la momentul în care ne aflăm”, a explicat Nelu Tătaru.

Sursă foto: INQUAM/George Călin

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.