Germanii nu mai cumpără maşini

Germanii nu mai cumpără maşini
Publicat de CAPITAL la 6 aprilie 2010, 14:20

Vânzările de maşini noi din Germania au scăzut în martie pentru a patra lună consecutiv, cu 26,5%, faţă de aceeaşi perioadă din 2009, după ce guvernul a retras programul de înnoire a parcului auto, potrivit asociaţiei germane a producătorilor străini de automobile, VDIK.
În primul trimestru, vânzările s-au redus cu 23%, a precizat asociaţia. „Datele referitoare la maşinile cu motoare diesel indică revenirea anticipată pentru luna martie. Vânzările de maşini mini

Vânzările de maşini noi din Germania au scăzut în martie pentru a patra lună consecutiv, cu 26,5%, faţă de aceeaşi perioadă din 2009, după ce guvernul a retras programul de înnoire a parcului auto, potrivit asociaţiei germane a producătorilor străini de automobile, VDIK.

În primul trimestru, vânzările s-au redus cu 23%, a precizat asociaţia. „Datele referitoare la maşinile cu motoare diesel indică revenirea anticipată pentru luna martie. Vânzările de maşini mini şi compacte, care au avansat în mod disproporţionat în 2009, au scăzut în martie 2010, însă sunt peste nivelurile din 2008”, a afirmat preşedintele VDIK, Volker Lange.

Germania evoluează în sensul opus tendinţei din alte state europene, printre care Franţa, unde pieţele auto sunt stimulate de programe prin care autorităţile acordă prime la casarea unui autovehicul vechi pentru cumpărarea altuia nou.

SURSA: Mediafax

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.