Germania urmărește să îşi închidă toate termocentralelor pe cărbune pentru a scăpa de dependența de importuri ruse şi pentru a diminua scumpirile actuale la energie electrică, însă obiectivul respectiv a fost, momentan, anulat. Potrivit presei internaționale,  noul obiectiv al oficialilor germani este reducerea consumului de gaze naturale în producţia de energie electrică.

„În acest context, închiderea termocentralelor pe cărbune poate fi suspendată până la noi ordine, după o examinare de către autoritatea de reglementare în energie”, se precizează într-o variantă de lucru a unui document consultat de Reuters, relatează Agerpres.

Printre soluțiile incluse în pachetul de lucru analizat de sursa citată este inclusă oferirea de împrumuturi cu dobânzi reduse companiilor germane care întâmpină dificultăți cu lichidităţile din cauza scumpirii energiei electrice.

De altfel, începând cu ianuarie 2023 ar urma să intre în vigoare reduceri de taxe pentru investiţiile în protejarea climei şi eficienţa energetică. Conform informațiilor transmise de oficialii germani, sub protecția anonimatului, liderii partidelor politice care formează coaliţia guvernamentală din Germania ar urma să finalizeze pachetul de lucru miercuri.

Reamintim că, anterior, cancelarul german Olaf Scholz a spus că sancțiunile europene îndreptate spre Rusia nu trebuie să vizeze sectorul energetic pentru că Europa riscă să intre în recesiune. El a punctat că sancțiunile economice „nu ar trebui să afecteze statele europene mai tare decât conducerea Rusiei”.

Olaf Scholz respinge un embargo asupra petrolului rusesc: Europa ar putea fi aruncată în recesiune

Într-un discurs despre buget în fața Parlamentului Germaniei, Olaf Scholz a adoptat un ton precaut în ceea ce privește reducerea dependenței energetice a Germaniei de Rusia decât unii dintre miniștrii săi, care au lăsat deschisă posibilitatea unor sancțiuni economice în domeniul energiei.

„Da, vom pune capăt acestei dependențe – cât mai curând posibil. Dar a face acest lucru de pe o zi pe alta ar însemna să aruncăm țara noastră și întreaga Europă într-o recesiune. Sute de mii de locuri de muncă ar fi în pericol.

Ramuri întregi ale industriei ar fi pe marginea prăpastiei. Sancțiunile nu ar trebui să afecteze statele europene mai tare decât conducerea Rusiei”, a declarat acesta în fața Camerei Inferioare a Parlamentului Bundestag.

Olaf Scholz: Războiul distruge Ucraina, dar și Rusia

Cancelarul Germaniei l-a asigurat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a adresat Bundestagului săptămâna trecută, de sprijinul Germaniei pentru țara sa și a spus că sancțiunile europene fac rău Rusiei. El a făcut apel la o încetare imediată a focului în Ucraina.

Scholz s-a concentrat pe plan intern atunci când a preluat puterea în decembrie 2021, dar a trecut rapid la o politică externă asertivă atunci când a izbucnit criza ucraineană, anunțând o creștere dramatică a cheltuielilor militare.

„Putin trebuie să audă adevărul despre războiul din Ucraina. Iar acest adevăr este: războiul distruge Ucraina. Dar, odată cu războiul, Putin distruge și viitorul Rusiei”, a spus cancelarul german.

Nu există nicio dovadă „că Putin nu este interesat doar de o pace dictatorială”, a adăugat el, afirmând că Berlinul va sprijini Ucraina în căutarea unei soluții politice.