Guvernul german intenţionează să acorde puteri sporite Autorităţii din domeniul concurenţei, pentru ca aceasta să combată înţelegerile între companiile distribuitoare de carburanţi, după ce reducerile de taxe introduse în regim de urgenţă nu au condus la diminuările de preţuri la pompă avute în vedere pentru consumatori.

Acuzațiile ministrului Economiei din Germania

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck i-a acuzat pe producătorii de carburanţi că nu au transferat avantajele create de reducerea taxelor asupra consumatorilor şi că profită de pe urma scumpirii energiei.

„Propunerea mea este acea de a modifica legea din domeniul concurenţei şi să avem una care să aibă gheare şi dinţi”, capabilă să promoveze o adevărată competiţie, a spus luni Robert Habeck într-un interviu acordat luni pentru postul de radio Deutschlandfunk, transmite Bloomberg.

Potrivit lui Habeck, legislaţia din domeniul concurenţei trebuie reformată pentru a facilita strângerea de dovezi în cazurile în care există o înţelegere între participanţii de pe piaţă, adăugând că în astfel de situaţii profiturile furnizorilor de carburanţi ar putea fi confiscate.

„Nu este ca şi cum astfel de înţelegeri pot fi convenite de oameni care poartă ochelari de soare şi stau în spatele uşilor închise. Desigur că nu aşa funcţionează lucrurile”, a apreciat Robert Habeck.

La finele lunii martie, cele trei partide care formează coaliţia guvernamentală, condusă de cancelarul Olaf Scholz, au căzut de acord să reducă accizele la carburanţi, timp de trei luni începând cu data de 1 iunie 2022, cu 30 de eurocenţi pentru litrul de benzină şi cu 14 eurocenţi la motorină, ceea ce va diminua veniturile guvernului cu aproximativ trei miliarde de euro.

O anchetă a fost demarată încă din luna aprilie

Autoritatea pentru concurenţă din Germania a anunţat încă din luna aprilie că a demarat o anchetă asupra sectorului petrolier, „cu un accent deosebit pe segmentul de rafinare şi distribuţie”, pentru a găsi motivele care stau la baza evoluţiei preţurilor.

Săptămâna trecută, preşedintele Autorităţii pentru concurenţă din Germania, Andreas Mundt a spus că oficialii monitorizează cu atenţie preţurile şi a ameninţat că va impune amenzi aspre dacă vor di descoperite dovezi ale unor înţelegeri. Existenţa unui decalaj între preţul ţiţeiului şi cel al carburanţilor „ridică cel puţin unele semne de întrebare”, a declarat Andreas Mundt într-un interviu pentru postul public de televiziune ARD.

La rândul său, ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner a spus şi el duminică seară că va încerca să se asigure că cei care profită de reducerea taxelor la carburanţi sunt consumatorii şi în acest context a sprijinit intenţia colegului Robert Habeck de a înăspri legislaţia în domeniul concurenţei.

„Nu putem permite ca furnizorii din Germania să profite de situaţie. Aceasta este sarcina Autorităţii pentru concurenţă şi este bine că Robert Habeck se apleacă asupra acestui domeniu”, a spus Christian Lindner.