Germania speră într-o stabilizare a prețurilor la gazele naturale în UE, după lansarea Nord Stream 2

Mario Mehren a făcut aceste declaraţii în cadrul unei teleconferințe susţinută cu investitorii. ”Evident că de îndată ce Nord Stream 2 va fi lansat și gazul rusesc va fi furnizat în cantități mari, acest fapt va stabiliza situația cu privire la aprovizionarea pieței gazelor naturale”, a declarat Mario Mehren, citat de Agenţia de presă TASS.

Potrivit lui Mehren, este nevoie urgent de cantităţi suplimentare de gaze naturale pentru a atinge obiectivele de natură climatică. CEO Wintershall Dea a amintit că, în prima jumătate a anului 2021, livrările de gaze din Norvegia au scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut. Construcția gazoductului Nord Stream 2 a fost finalizată complet pe 10 septembrie. Primul tronson a fost umplut cu gaze pentru testări.

Pe la începutul lunii octombrie, Ministerul rus al Afacerilor Externe a menţionat faptul că procedurile de certificare a gazoductului sunt în curs de desfășurare, dar este greu de prevăzut ce subterfugii legale ar putea fi folosite de către oponenții acestui proiect, scrie russian.rt

Rusia nu va asigura necesarul de gaze naturale fără a primi ceva în schimb

Rusia a anunţat anterior că nu va asigura necesarul de gaze naturale al continentului fără a primi ceva în schimb. Conform informaţiilor obţinute de Bloomberg de la nume apropiate gigantului Gazprom, deţinut de statul rus, şi Kremlinului, Rusia cere în schimbul creşterii livrărilor de gaze naturale către ţările europene aprobările legale necesare pentru mult disputatul gazoduct Nord Stream 2.

Atunci când va fi finalizat, gazoductul Nord Stream 2, care începe de pe coasta Mării Baltice şi coboară până în Germania, va livra Europei 55 de miliarde m.c. de gaze naturale anual. Dar acest proiect a divizat ţările europene.

Pe lângă temerea că acest proiect va creşte dependenţa Europei de Rusia, faptul că Rusia ar putea folosi acest proiect ca o armă geopolitică periculoasă este un subiect dezbătut.

Prin acest comunicat, administraţia rusă, care profită de criza energetică pentru a obţine aprobările necesare, a transmis un semnal clar privind faptul că livrările de gaze naturale prin Nord Stream 2 nu se vor face fără reciprocitate.

Parlamentarul Konstantin Kosaciov, apropiat al Kremlinului, a declarat în legătură cu această problemă: „Nu putem ajunge numai pentru a ajuta la eliminarea greşelilor care nu ne aparţin. Noi am respectat toate prevederile acordului şi ne-am îndeplinit toate obligaţiile. Tot ce este în afara acordului ar trebui să fie cuprins în acorduri adiţionale care să prevadă avantaje reciproce”.