Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că va depune plângere penală împotriva copreședintelui AUR George Simion. Decizia vine după ce acesta l-a agresat în timpul dezbaterii moțiunii simple din Parlament împotriva ministrului Energiei. Membrul Guvernului spune că Simion nu are nicio scuză pentru ceea ce a făcut.

„Comportamentul agresiv pe care l-a avut astăzi liderul AUR George Simion la adresa mea nu are nicio scuză. Vorbim de o formă de violență manifestată în Parlamentul României, la adresa unui ministru. Dar nu contează atât de mult dacă sunt ministru.

Vorbim aici de manifestări de violență verbală la adresa altui om, de instigare la ură, la nesupunere, la un comportament irațional. Iar faptul că își legitimează aceste porniri «barbare» prin suportul cetățenilor, mi se pare un gest abject și o amenințare, pe care nu putem să o trecem ușor cu vederea.

Există numeroase episoade similare în istorie, care s-au finalizat în adevărate traume, care au repercursiuni și în zilele noastre. Nu cred că vrem să alimentăm, prin nepăsare, un astfel de comportament”, a transmis Virgil Popescu.

Virgil Popescu spune că îi pare rău pentru cele întâmplate

„Îmi pare rău că s-a întâmplat așa ceva. Credeam că liderul AUR, care spune despre el că este o persoană citită și educată, să își aducă aminte măcar de buna creștere, de buna cuviință, de ceea ce îl învață preoții și oamenii de bine.

Acest spectacol grotesc, pe care l-a pus în scenă astăzi, la adresa mea nu are cum să aibă ceva pozitiv. Nu voi alimenta ura cu ură!

Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancționat pentru ceea ce a făcut astăzi. De aceea anunț că voi depune plângere penală. Cred că ne dorim cu toții o societate civilizată, în care aleșii din Parlament să nu aibă ieșiri cu tentă violentă!”,a mai transmis ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-un comunicat.

George Simion l-a agresat pe Ministrul Energiei

Copreședintele AUR George Simion l-a agresat pe ministrul Virgil Popescu în timp ce acesta vorbea, luni, în Plenul Parlamentului. Incidentul a avut loc în timpul moțiunii simple împotriva ministrului Energiei. Simion îi striga lui Popescu că este „un hoț” și chiar l-a atins cu mâna și l-a strâns, în timp ce ministrul Energiei îi spunea că este „un prost”.

Virgil Popescu spune că apoi a refuzat să mai prezinte discursul său, în semn de protest.

Acesta a spus că nu i-a fost „absolut deloc teamă, că suntem în Parlamentul României, nu în perioada interbelică, într-o zonă de tristă amintire”. Oficialul din guvern a mai spus că „ar trebui modificat regulamentul” din Parlament pentru a preîntâmpina astfel de incidente.