Într-un discurs cu o logică cel puţin ciudată, rostit în faţa reprezentanţilor mediului de afaceri din Braşov, preşedintele PSD şi al Senatului şi candidat la preşedinţia României cere Băncii Naţionale să nu mai dea bani băncilor care au finanţat cheltuielile statului.

„Băncile comerciale vor trebui, în opinia mea, să primească resursele de la rezerva BNR invers proporţional cu cantitatea de titluri de stat pe care le-au achiziţionat de pe piaţă (…) pentru a încuraja şi a stimula ca băncile să nu fie atât de comode în a face profit mai puţin riscant prin cumpărarea de titluri de stat”, a adăugat liderul PSD.El a precizat că sectorul economic românesc se sufocă din cauza lipsei de creditare şi a pledat pentru o discuţie serioasă cu băncile comerciale pentru relansarea creditării.

Să nu fi ştiut Geoană cum se împrumută statul?

Ministerul de Finanţe a apelat, în mai multe rânduri în acest an, la împrumuturi de la băncile locale, atât în lei, cât şi în euro, pentru acoperirea nevoilor de finanţare ale statului. În cazul primului tip de împrumut, Ministerul de Finanţe emite titluri de stat, pe care le vinde băncilor, primind în schimb de la acestea lei cu care fie plăteşte salarii şi pensii, fie plăteşte firmele care lucrează la proiectele de infrastructură ale statului.

Mai mult, în cazul în care băncile nu ar mai primi titluri de stat, tot statul este cel care va suferi, pentru că băncile comerciale, cele de la care Finanţele aşteaptă acum bani- în condiţiile amânării tranşelor de la FMI şi UE-nu-l vor mai putea finanţa. Banca Naţională are nevoie de garanţii atunci când împrumută lei băncilor comerciale care, la rândul lor, îi împrumută Ministerului de Finanţe. Iar aceste garanţii cu care trebuie să vină băncile sunt exact titlurile de stat.

Creditul este prea scump

Geoană a făcut aceste declaraţii voind să spună că băncile ar trebui să finanţeze sectorul privat, la costuri mai reduse. „Un program energic de repornire a creditării, eventual cu intervenţia statului, reprezintă o primă prioritate. Creditul este enorm de scump. Nu te poţi împrumuta la cursul actual. Este neeconomic, este extrem de greu de susţinut. De aceea (este necesară – n.r.) o politică energică de repornire a creditării şi de scădere accelerată a ratei dobânzii, inclusiv poate printr-un procedeu pe care alte bănci centrale le-au aplicat”, a spus Geoană.

Vrea o discuţie „bărbătească”

„Va trebui să avem o discuţie mult mai bărbătească, în spatele uşilor închise, cu mediul bancar românesc, cu guvernatorul BNR, pentru a vedea care sunt instrumentele pe care le putem folosi pentru a încuraja sectoul bancar cu fermitate şi colegialitate să înţeleagă că cele 4 miliarde de Euro pe care BNR le-a eliberat prin reducerea rezervei minime obligatorii au fost destinate, conform acordului cu FMI, creditării economiei româneşti”, a subliniat Geoană.