Frank Timiș a dat o nouă lovitură controversată! Afacere de 12 miliarde de euro. Înțelegerea a fost semnată

Frank Timiș a dat o nouă lovitură controversată! Afacere de 12 miliarde de euro. Înțelegerea a fost semnată
Publicat de Claudiu Popa la 17 iunie 2019, 11:15

Controversatul miliardar de origine română, Frank Timiș, a dat o nouă lovitură în afaceri, după ce va primi redevențe în valoare de 12 miliarde de euro în urma unei înțelegeri în domeniul energiei.

Omul de afaceri român Frank Timiş va primi până la 12 miliarde de dolari de la gigantul British Petroleum în urma unei înţelegeri în domeniul energiei, scrie BBC.

Agenţia britanică scrie că BP ar fi cumpărat participaţia lui Frank Timis dintr-un zăcământ de gaz din Senegal pentru 250 de milioane de dolari în 2017, dar compania va plăti totuși omului de afaceri român între nouă şi 12 miliarde de dolari în redevenţe. Frank Timiş este un controversat om de afaceri, iar numele lui a fost legat şi de proiectul minier Roşia Montană.

Cu toate acestea, ultima afacere este extrem de controversată. În prezent, Frank Timiș este acuzat că l-a mituit pe fratele președintelui din Senegal pentru a-și păstra două concesiuni de gaz, vândute ulterior către British Petroleum, arată investigația realizată de BBC.

În urma vânzării afacerii către British Petroleum, Timiș ar fi obținut 250 milioane de dolari. Însă, potrivit documentelor puse la dispoziție de ziariștii britanici,  afaceristul român va mai primi redevențe în următorii 40 de ani ce se ridică la o valoarea totală cuprinsă între 9 și 12 miliarde de dolari.

”Senegal, o țară africană săracă dar bogată în resurse naturale. Omul de afaceri român Frank Timiș ”a fost implicat într-o serie de afaceri controversate în domeniul mineritului în Africa. Compania sa a fost confruntată cu numeroase acuzații, de la coruperea unor politicieni la împușcarea unor mineri,” se precizează la începutul investigației BBC.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.