Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei pierde definitiv procesul în care revendica 166.000 de pădure

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea prin care Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei – Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor solicita retrocedarea a 166.000 hectare de pădure.

Instanţa supremă a respins, joi, recursul declarat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei – Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi a menţinut decizia Curţii de Apel Cluj din 13 noiembrie 2013, instanţa care respinsese retrocedarea celor 166.000 de hectare de pădure revendicate de Fond.

Iniţial, în 2007, Tribunalul Suceava a dat câştig de cauză Fondului Bisericesc şi a obligat Romsilva – Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul de Finanţe, să pună la dispoziţia Fondului Bisericesc o suprafaţă de 166.613 de hectare.

Fundaţia privată Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, din care fac parte mai multe persoane fizice, este condusă de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen. Aceasta dorea să intre în posesia a 166.000 de hectare de pădure de pe raza judeţului Suceava, precum şi a 150 de clădiri şi a peste 1.000 de kilometri de drumuri forestiere.

Fundaţia susţine că este aceeaşi persoană juridică cu o altă fundaţie, cu nume identic, înfiinţată de statul austriac.

Potrivit unui raport al Curţii de Control din 2013, prin două ordonanţe din anii 1781 şi 1783, împăratul Iosif al II-lea al Austriei (din 1775, nordul Moldovei-Bucovina intrase sub stăpânire austriacă) dispune reducerea numărului de mănăstiri şi schituri şi 'încamerarea' moşiilor acestora dăruite de domnii Moldovei şi de boieri cu condiţia ca 'veniturile să se folosească pentru binele coreligionarilor din provincia în care s-au încamerat moşiile'.

Prin 'Regulamentul bisericesc', emanat de la autoritatea statală, a luat naştere Fondul Bisericesc.

În esenţă, acest Fond era o fundaţie de drept public, administrată de funcţionari ai statului şi care avea drept scop emanciparea provinciei (veniturile se folosesc pentru a acoperi 'cheltuielile pentru feţele bisericeşti şi pentru şcoli', iar surplusul pentru 'binele obştesc, al religiunii şi al omenirii').

Curtea de Conturi nota că, din punct de vedere al drepturilor de proprietate asupra patrimoniului fundaţiei, statul austriac era titular.

După unirea Bucovinei cu România în anul 1918, statul român a preluat drepturile asupra Fondului Bisericesc, iar trecerea administraţiei Fundaţiei de la stat la Mitropolia Bucovinei şi invers, de câte două ori, în perioada 1918 – 1925, nu a schimbat cu nimic raporturile juridice anterioare.

Prin Legea nr.70/1925 privind reorganizarea bisericii ortodoxe din Bucovina s-a acordat un statut juridic fundaţiei, numită acum Fondul Bisericesc Ortodox – Român al Bucovinei (FBORB), respectiv o fundaţie specială, autonomă cu personalitate juridică.

Prin urmare, FBORB era o persoană juridică de drept public, iar patrimoniul era al statului, fundaţia neavând decât un drept de posesie.

După 1948, statul comunist a preluat abuziv patrimoniul fundaţiei şi a desfiinţat pur şi simplu persoana juridică FBORB.

Ulterior, în anul 2000, în baza unei ordonanţe de Guvern, se înfiinţează Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, ca o fundaţie de drept privat, cu 27 de membri, condusă de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen.

Curtea de Conturi, Romsilva şi alte instituţii ale statului susţin că această nouă fundaţie de drept privat nu este aceeaşi cu vechiul FBORB, care era o entitate de drept public.