Florin Cîțu și-a delegat majoritatea atribuțiilor de la Sănătate. Cine va semna în locul acestuia

Florin Cîțu și-a delegat majoritatea atribuțiilor de la Sănătate. Cine va semna în locul acestuia
Publicat de Iulian Luca la 15 aprilie 2021, 20:21
Din cuprinsul articolului

Premierul Florin Cîțu a declarat în cursul zilei de joi că majoritatea atribuțiilor de la ministerul Sănătății au fost delegate secretarului de stat Andrei Baciu. Decizia vine după ce Cîțu a preluat interimatul la acest minister, după revocarea din funcție a lui Vlad Voiculescu și refuzul vicepremierul Dan Barna de a prelua poziția.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că şi-a delegat majoritatea atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii către secretarul de stat Andrei Baciu.

„Am delegat majoritatea atribuţiilor către secretarul de stat Andrei Baciu. A fost la şedinţa de Guvern pentru că i-am delegat aceste atribuţii”, a explicat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Întrebat dacă a discutat cu Dan Barna şi dacă există un termen până la care USR-PLUS trebuie să propună un nou ministru al Sănătăţii, Cîţu a răspuns: „Eu v-am anunţat aseară că în propunerea iniţială am propus preşedintelui ca interimatul să fie preluat de domnul Barna. În urma refuzului său, mi-am asumat acest interimat pentru că tocmai trecem printr-o perioadă dificilă. Mă voi implica puţin mai mult pentru că trebuie să fiu atent ce semnez în perioada aceasta”.

Prim-ministrul a preluat miercuri interimatul la ministerul Sănătății, după ce l-a revocat din funcţie pe Vlad Voiculescu, iar vicepremierul Dan Barna, căruia îi propuse interimatul, a refuzat să preia poziţia.

Florin Cîţu, surprins de abordare

Premierul Florin Cîţu a afirmat că la şedinţa coaliţiei de luni toţi preşedinţii de partide au fost de acord că nu vor contesta atribuţiile constituţionale ale prim-ministrului, atunci când vine vorba de evaluarea, propunerea şi decizia revocării unui ministru.

„Mă surprinde puţin abordarea. În şedinţa de coaliţie de luni a fost foarte clar din punctul meu de vedere, s-au discutat atribuţiile constituţionale ale premierului. Aceste atribuţii sunt de a evalua şi de a propune, atunci când decide, revocarea, înlocuirea unui ministru. Nu am făcut decât să îmi exercit atribuţiile constituţionale şi în acea şedinţă toţi preşedinţii de partid au fost de acord că acestea sunt atribuţiile premierului şi nu vor contesta niciodată sau nu vor pune sub semnul întrebării atribuţiile constituţionale ale premierului. Aceasta a fost concluzia de luni, cu aceea am plecat în acea zi”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat joi despre reproşul lui Dan Barna că nu a fost consultat în legătură cu revocarea lui Vlad Voiculescu şi ar fi fost pus în faţa faptului împlinit.

Liderul USR, vicepremierul Dan Barna, a declarat miercuri că revocarea lui Vlad Voiculescu, că este o decizie unilaterală şi imatură politic, care ridică semne de întrebare asupra capacităţii premierului de a conduce România într-o perioadă delicată. El a precizat că premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR PLUS.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.