Valeria Herdea a fost numită președinte la CNAS

Valeria Herdea a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit unei decizii semnate de premierul Marcel Ciolacu și publicată luni în Monitorul Oficial.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Valeria Herdea se numește în funcția de membru al consiliului de administrație și președinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, se arată în document.

La mijlocul lunii decembrie, Cristian Georgică Celea a fost numit interimar la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Postul devenise vacant după demisia lui Andrei Baciu.

„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis și cu credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității. Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală”, a scris Andrei Baciu, luni, pe Facebook.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, declara atunci că a discutat cu Andrei Baciu și că nu a fost necesar să-i ceară demisia. A menționat că demisia a venit de la sine, ca un act de onoare, având în vedere că numele său a fost implicat în acel dosar.

Fostul președinte, pus sub acuzare de DNA în decembrie anul trecut

Preşedintele demisionar al CNAS, a fost pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19.

Andrei Baciu a fost chemat atunci la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect în dosarul în care au fost deja puşi sub acuzare fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştrii al Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

În esenţă, acuzaţiile la adresa lui Andrei Baciu se referă la faptul că, în aprilie 2021, pe vremea când era secretar de stat cu atribuţii delegate de ministru al Sănătăţii, ar fi susţinut în Guvern un memorandum privind achiziţia în plus a 4,2 milioane doze de vaccin Pfizer, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei.