Firea, un nou atac dur la adresa lui Nicuşor Dan! Urgență în spitalele din Bucureşti. Sumele alocate sunt infime
Gabriela Firea a pierdut categoric lupta pentru primăria Capitalei în faţa lui Nicuşor Dan, dar nu se lasă. Chiar dacă a ajuns parlamentar, social democrata continuă să-l atace pe actualul edil. Firea susţine că Nicuşor Dan nu a rezolvat marile probleme din spitale.
Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, lansează un nou atac dur la adresa lui Nicuşor Dan, actualul edil al Capitalei.
Firea trage un semnal de alarmă
Senatorul PSD a explicat cu ce probleme se confruntă acum orașul și a comentat situația în care se află proiectele pe care fostul edil și echipa ei le-au început la PMB.
„Sumele prevăzute în bugetul care este afișat sunt foarte mici, mai ales pentru șantierele din Capitală și pentru consolidări. Este o mare durere să vezi cum lucrări începute sunt abandonate și care repet, ar fi trebuit să fie terminate în câteva luni”, a explicat Gabriela Firea, conform Antena 2.
Gabriela Firea spune că spitalele din București, ce țin de Primăria Capitalei au fost pregătite și au fost lăsate „la cheie” pentru testarea în masă a populației din oraș.
„Am citit bugetul, suma alocată pentru spitale este infimă. Este foarte mică. Ce investiții se vor putea face în cele 19 spitale? Infime, în următoarea perioadă. Testele, în România, sunt foarte scumpe. Ar trebui să fie subvenționate de către Guvern, pentru că în toată Europa testele PCR sunt ieftine, deci accesibile.
Avem două posibilități din care Guvernul trebuie să aleagă una: ori testează populația masiv, pentru că suntem cu toții asigurați sau subvenționează acele teste care sunt realizate în sistemul privat de sănătate.
Eu am pregătit și am lăsat la cheie toată infrastructura medicală și de resursă umană pentru testarea gratuită și/sau subvenționată a bucureștenilor.
Din păcate, aceeasta nu este întrebuințată. ASSMB, prin spitalele proprii cât și prin acordurile încheiate cu peste 30 de clinici private a acordat posibilitatea multor categorii profesionale să se testeze gratuit în București. După plecarea mea de la Primăria Capitalei nu a continuat”, a explicat fostul primar.
Gabriela Firea îl sfătuiește pe actualul primar să lase atacurile politice și să se gândească, în primul rând, la cetățeni și la binele acestora.
„Să se gândească la cetățeni. La fiecare cetățean care este din București sau care vine în București. Este foarte păcat că s-a renunțat la toate proiectele benefice din domeniul sănătății, la toate proiectele în infrastructură. De ce? Politica e politică, o facem în Parlament, o facem în campanie, dar administrația este pentru fiecare cetățean”, a precizat Gabriela Firea la Antena 3.
Sursa foto INQUAM / George Calin
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





