Firea i-a tras clapa lui Klaus Iohannis-Ce i-a transmis președintelui

Firea i-a tras clapa lui Klaus Iohannis-Ce i-a transmis președintelui
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 26 noiembrie 2018, 15:10

Firea i-a tras clapa luii Klaus Iohannis. Aceasta a declarat, luni, că de 1 Decembrie se va afla într-o vizită oficială în Irlanda și că i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că nu poate ajunge la recepția de Ziua Națională.

„Mă voi afla la Dublin, sunt într-o vizită oficială până pe 2 decembrie, am întâlnire cu primarul din Dublin și de asemenea particip, împreună cu ceilalți primari ai orașelor gazdă UEFA, la tragerea la sorți (la ceremonia de extragere a grupelor de calificare pentru Campionatul European de fotbal din 2020 – n.r.). Este un eveniment pe care l-am confirmat cu mult timp înainte dar cu siguranță, ca orice român, voi marca și eu Ziua Națională, așa cum se cuvine, atât la primărie cât și în familie, chiar dacă nu mă voi afla într-o tribună oficială”, a declarat, luni, Gabriela Firea.

Edilul Capitalei a precizat faptul că a transmis o scrisoare către Cotroceni în care a mulțumit pentru invitația la recepția de 1 Decembrie.

„Am transmis, de asemenea, o scrisoare Președinției, prin care am mulțumit pentru invitație, atât la recepție cât și în tribună la Arcul de Triumf și am comunicat că nu pot să ajung, dat fiind vizita oficială în Irlanda”, a mai declarat Gabriela Firea.

Informații articol
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.