Ultimul film al regretatului Brandon Lee este o poveste modernă a răzbunării, inspirată din imaginarul neogotic al secolului XVIII.
Nu sunt prea multe filmele inspirate de benzile desenate (sau „romanele grafice“, „graphic novels“, cum sunt numite în engleză cărţile de B.D., foarte iubite în Statele Unite, dar şi în Franţa, ca să nu mai vorbim de Japonia, unde sunt o manie naţională) care să merite să pierzi o oră şi ceva în faţa ecranului. Nu e vorba doar de faptul că publicul-ţintă al acestui gen de producţii e format, într-o proporţie zdrobitoare, de puştani cărora abia le ies tuleiele. Nu – pur şi simplu, e nevoie de un regizor cu adevărat talentat pentru a face un film bun inspirat dintr-o serie de benzi desenate, iar lucrul ăsta e din ce în ce mai rar.
Exemple sunt destule, din ambele categorii: dacă există producţii excelente, ca primele două filme din seria Batman (în care Tim Burton a găsit un vehicul perfect pentru a-şi pune la lucru imaginaţia sa vizionară şi morbidă), sau „Sin City“, cred în modul cel mai sincer că întreaga serie „Spider-Man“ ar trebui pusă pe foc. La fel şi „X-Men“, „Cei patru fantastici“, „Incredibilul Hulk“ şi alte asemenea prostioare; ar mai fi de salvat doar primul „Superman“ (pentru rolurile lui Christopher Reeve şi Gene Hackman) şi ultimul, cel regizat de Bryan Singer.
„The Crow“ („Corbul“) putea să fie un rateu de proporţii: regizorul Alex Proyas era la primul lui proiect de anvergură, după ce făcuse înainte mai ales videoclipuri muzicale; Brandon Lee, interpretul rolului principal, nu demonstrase în niciun fel că ar fi avut ceva de-a face cu actoria; personajele aveau la fel de multă profunzime ca nişte decupaje de mucava – în fine, toată treaba mirosea de la o poştă a film popcorn, a divertisment decerebrat, bun doar dacă vrei să zaci ca o legumă în faţa ecranului.
În sine, intriga filmului nu contează; chiar că e de benzi desenate! Eric Draven, cåntăreţ de rock de måna a doua, asistă la omorårea logodnicei sale de către patru intruşi necunoscuţi, care pătrund în locuinţa lui, după care este, la råndul său, ucis. După un an, Draven se întoarce – la propriu – din groapă, cu ajutorul unui corb (miticul mesager al morţii) pentru a-şi răzbuna iubita; acum e deja mort, deci nu mai poate fi ucis, cel puţin nu atåta vreme cåt corbul, prietenul şi companionul său, este şi el în viaţă. Evident, Draven îi masacrează repede şi violent pe toţi cei patru ucigaşi, plus şeful lor. Scenele de luptă sunt absolut spectaculoase, cu o energie cinetică şi o coregrafie care pot rivaliza cu cele mai bune secvenţe de acrobaţie ale unor experţi ai genului. Brandon Lee a trăit multă vreme cu amintirea dureroasă a legendei tatălui său, dispărut şi el prematur, la 33 de ani, din cauza unui edem cerebral; în cele din urmă, a ajuns el însuşi un specialist al artelor marţiale. Şi cam asta e tot.
„Corbul“ a fost comparat cu filme legendare, ca „Blade Runner“ sau „Batman“, iar asocierea este justificată. Atmosfera întunecată a oraşului – un univers vizual ieşit parcă din imaginaţia unui artist medieval, puternic stilizat, evident inspirată din arhitectura neogotică a secolului XVIII, aduce aminte de sumbrul Gotham City din „Batman“. Există aici ceva mai mult decåt pur şi simplu inventivitate vizuală. În general, astfel de filme – eventual, am putea adăuga pe listă şi seria „Alien“ – rezistă probei timpului nu doar datorită conceptului. În „Blade Runner“, aveam de-a face cu un fel de existenţialism post-apocaliptic care punea în dezbatere însăşi ideea de umanitate; în „Alien“ aveam o interpretare în cheie science fiction a basmelor cu monştri; iar „Corbul“ imaginează o poveste a răzbunării care e inspirată – şi datorează mult – universului mental şi imagistic al Evului Mediu. Îl puteţi privi doar ca un deliciu vizual; însă pentru un ochi atent la detalii, scenografia, violenţa, întunericul, flăcările şi crima evocă sensibilitatea unei lumi apuse.
Titlu: Corbul (The Crow)
Regia: Alex Proyas
Scenariul: David J. Schow, John Shirley, după benzi desenate de James O’Barr
Roluri principale: Brandon Lee, Rochelle Davis, Ernie Hudson, Michael Wincott, Bai Ling
Producător: Crowvision Inc., Edward R. Pressman Film, Entertainment Media Investment Corporation, Jeff Most Production, Miramax Films
Durata: 102 minute
Premiera oficială: 11 mai 1994
«Am lucrat la un film cu un leopard sălbatic care m-a muşcat. Dar am continuat filmările, pentru că şi eu am o latură sălbatică.»
Bai Ling, actriţă de cinema
Box office
E greu de spus ce soartă ar fi avut filmul lui Alex Proyas – care era practic debutant, avånd la activ în momentul respectiv doar un singur alt lungmetraj, realizat la scurt timp după absolvirea cursurilor universitare – dacă nefericitul accident soldat cu moartea lui Brandon Lee nu ar fi avut loc. Scandalul care a urmat a făcut ca „The Crow“ să devină una dintre cele mai aşteptate premiere ale anului 1994; din fericire, filmul a avut, în mod oarecum neaşteptat, succes şi în faţa publicului, şi a criticilor, obţinånd încasări brute de peste 94 de milioane de dolari în întreaga lume. Totuşi, bugetul iniţial al producţiei a fost sensibil depăşit din cauza decesului protagonistului. Pentru a termina scenele care lipseau, producătorii s-au folosit de montajul digital, suprapunånd chipul lui Lee peste cel al unei dubluri. Costurile implicate de cele circa 15 minute de film procesat digital s-au ridicat la aproximativ opt milioane de dolari, ceea ce a dus bugetul total al producţiei la 15 milioane de dolari.
Fatalitate
Filmul care ar fi trebuit să facă din regretatul Brandon Lee, fiul legendarului Bruce Lee, un star de cinema a fost, de fapt, şi ultimul pentru tånărul aspirant la statutul de vedetă a Hollywoodului. În vårstă de 28 de ani, Brandon Lee a decedat pe platoul de filmare cu doar şase zile înaintea încheierii turnajelor, în urma unui accident bizar. Într-una dintre scene era nevoie de un prim-plan în care un pistol era încărcat cu un cartuş cu glonţ şi apoi armat. Tubul cartuşului era gol, însă capsa de iniţiere funcţiona. După aceea, unul dintre membrii echipei de filmare a tras un foc pentru a elibera cocoşul şi a scoate tubul din armă; ghinionul a făcut ca forţa de explozie a capsei să fie suficientă pentru a împinge glonţul în ţeava pistolului, unde a rămas blocat – lucru neobservat de nimeni. Într-o scenă ulterioară, personajul lui Lee era împuşcat de un atacator care îi violase soţia. Aceeaşi armă a fost încărcată cu un cartuş de manevră (fără glonţ, însă cu mai multă pulbere în tub, pentru a produce un pocnet mai puternic). De această dată, forţa de explozie a fost mai mult decåt de ajuns pentru a propulsa glonţul rămas înţepenit pe ţeavă în corpul lui Lee. Filmul scenei a fost distrus fără a fi fost developat.
TREI MILIOANE DE DOLARI
După decesul lui Lee, ultimele scene care mai lipseau au fost filmate cu ajutorul unei dubluri, chipul actorului fiind suprapus digital peste cel al înlocuitorului său. Mama sa, Linda Lee Cadwell, l-a acţionat în judecată pe producătorul Edward Pressman, pe actorul Michael Massee (cel care trăsese focul de armă fatal) şi pe alte 12 persoane, cerånd despăgubiri. Cazul a fost rezolvat pe cale amiabilă, mama actorului primind trei milioane de dolari.
