Distribuitorul de medicamente Farmexim a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva Dornafarm Suceava (DOFA), firmă cu acelaşi obiect de activitate.

„În termen de zece zile de la primirea cererii de chemare în judecată, societatea Dornafarm trebuie să recunoască sau să conteste existenţa stării de insolvenţă”, se arată într-un comunicat transmis de Dornafam, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti.

Potrivit celor mai recente raportări, cel mai acţionar al Dornafarm este farmacistul Ovidiu Constantin Rabanca, care deţine 32,5% din acţiuni, atât în nume propriu, cât şi prin firma Hedera Farm.

Locul 5 pe piaţă în 2008

Dornafarm deţine trei depozite de medicamente în Suceava, 11 farmacii, un laborator farmaceutic şi are în portofoliu 34 de produse farmaceutice sub marcă proprie.

Farmexim a ocupat, anul trecut, locul cinci pe piaţa de distribuţie de medicamente din România, cu vânzări de 139 milioane euro şi o cotă de 7,2%.

Distribuitorul de medicamente face parte din grupul Farmexim, alături de lanţul de farmacii Help Net şi Green Net, companie importatoare de produse premium de produse naturale, dermato-cosmetice şi suplimente alimentare.

Compania a fost înfiinţată în anul 1990, are un portofoliu de aproximativ 5.000 de produse şi peste 3.500 de clienţi, farmacii şi spitale.

SURSA: Mediafax