Facturile la energie cresc cu până la 50%? Ideea nu este una nouă. Ce pregătește, de fapt, Guvernul (SURSE)
SURSA FOTO: Dreamstime
Facturile la energie ar putea crește cu până la 50% în România dacă noua variantă de modificare a Ordonanței pentru prețurile din energie intră în vigoare. Ce s-ar fi propus, de fapt, în cadrul coaliției de guvernare?
Surse social-democrate susțin că PSD ar fi propus în coaliția de guvernare o nouă variantă, care presupune eliminarea plafoanelor actuale de 0,68 lei/kWh și 0,8 lei/kWh.
Cresc facturile la energie electrică?
Mai exact, prețul energiei ar urma să fie reglementat la 1,2 -1,3 lei kWh, ceea ce ar duce la o creștere de până la 50% în cazul celor care se încadrau până acum în plafonul de consum de 255 de kW. De asemenea, propunerea prevede că doar cei cu venituri mici și medii vor mai primi sprijin din partea statului.
Potrivit surselor citate, PSD ar viza reglementarea prețurilor atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru consumatorii non-casnici.
În acest context, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe a declarat, luni, că discuţiile privind modificarea ordonanţei privind energia trebuie să pornească de la „baze reale”, iar în coaliţia guvernamentală nu s-a discutat deocamdată despre un preţ fix.
„În coaliţie nu s-a discutat despre o astfel de modificare (preţ fix – n.r.) prin care să se practice aceste noi tarife plafonate şi compensate. Ca şi principiu, ideea nu este una nouă apropo de preţuri sau ajutoare în funcţie de venit. Acum sincer să vă spun, dacă există vreo propunere concretă ea trebuie avansată de (…) PSD în cadrul coaliţiei şi spun asta pentru că evident există disponibilitate din partea noastră.
Ordonanţa pe energie este perfectibilă, au existat discuţii pentru modificarea ei cu furnizorii, dar trebuie să se pornească pe baze reale care se pot aplica. Dacă sunt chestiuni serioase ele trebuie promovate în plan intern, după care şi în mass-media şi pentru informarea opiniei publice le putem avansa public. (…)
Dacă se discută despre un eventual preţ de 1,3 lei pe KWh acesta este mult mai mare decât tariful practicat în prezent 0,68 KWh pentru electricitate. PNL nu-şi asumă această creştere a acestui preţ, ar fi absurd în condiţiile în care ne dorim îmbunătăţirea legislaţiei care reglementează acest domeniu al energiei să propunem preţuri mai mari”, a declarat luni, la Digi24, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.
Importanța digitalizării pentru compensarea prețurilor
Purtătorul de cuvânt al PNL subliniat necesitatea digitalizării ANAF pentru că în prezent nu se pot afla veniturile unei gospodării pentru a acorda compensări la prețul energiei.
„În momentul de faţă nu există o procedură clară, informatizată prin care să putem să facem această legătură între numele abonatului, cel de pe factură şi gospodăria în care se consumă. Singura premisă care ar putea să stea la baza unei astfel de soluţii pe care cred că foarte mulţi şi-o doresc – principiul acesta cu preţul în funcţie de venit sau ajutoare, subvenţii în funcţie de venit – este digitalizarea ANAF. Este o condiţie de grad zero, pentru că un proces ca acesta trebuie susţinut informatic. Din păcate, digitalizarea este în fază incipientă”, a transmis Ionuţ Stroe.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





