Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Facebook Brian Boland printr-o postare pe blogul reţelei de socializare, informează joi venturebeat.com.

Cei doi români nu sunt la primul business de succes, ei fiind fondatorii portalului Trilulilu.ro şi anterior lucrând în poziţii de top în cadrul unor companii de dezvoltare web şi software.

LiveRail este o companie care oferă o platformă interactivă prin care editorii şi agenţiile de publicitate îşi pot direcţiona în timp real reclamele către clienţi, precum şi o platformă de monitorizare a traficului în timp real pentru reclamele video.

Reprezentanţii LiveRail au informat că în prezent compania are sute de clienţi activi online şi furnizează peste şapte miliarde de clipuri publicitare video pe lună. Printre clienţii săi se numără Major League Baseball, ABC Family, A&E Networks, Gannet şi Dailymotion.

Achiziţia LiveRail de către Facebook poate fi un semnal că publicitatea video ar putea deveni parte integrantă a reţelei de socializare Facebook. AGERPRES