Extrădarea lui Darius Vâlcov poate fi blocată doar de Curtea de Casație a Italiei

Curtea de Apel din Napoli a stabilit, joi, că Darius Vâlcov va trebui predat autorităților române, însă decizia poate fi blocată de Curtea de Casație a Italiei. Potrivit unor surse citate de PRESShub, pentru a scăpa de extrădarea în România și de închisoare, Darius Vâlcov s-a folosit de mai multe înscrisuri, printre care o declarație a lui Liviu Dragnea, o interpelare a unor deputați despre condițiile grele din închisorile românești și un studiu făcut de avocatul clujean Radu Chiriță care a criticat sistemul penitenciar din România.

Darius Vâlcov a fugit în Italia, încercând să îi convingă pe judecătorii italieni să nu-l extrădeze, susținând ferm că este stabilit în Italia de peste cinci ani și că, dacă ar fi încarcerat în România, ar fi supus unor tratamente inumane. Vă amintim că el a fost primar în Slatina din partea Partidului Social Democrat (PSD) și ministru de Finanțe între 2014 și 2015. A fost condamnat definitiv în România la șase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Explicațiile ministrului Justiției în cazul lui Darius Vâlcov

Cu ceva timp în urmă, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a vorbit despre cazul lui Darius Vâlcov, precizând că „este cunoscut că sunt foarte puține persoane condamnate în România care‬ folosesc jurisdicții străine și prevederi din legislația altor state, pentru a nu executa pedeapsa în România”, fiind „importantă consolidarea cooperării judiciare.”

„România nu este un caz‬ singular. Și alte state din UE se confruntă cu situații similare. ‭Vă asigur că suntem activi, implicați în soluționarea acestei probleme. ‬‭Procedura de emitere și executare a mandatului european de arestare este‬ una exclusiv judiciară‭, atribuțiile în acest domeniu fiind ale instanțelor de‬ judecată.

Atribuțiile‭ ‬Ministerului‭ ‬Justiției‭ ‬se‭ ‬referă‭ ‬doar‭ ‬‬la‭ ‬ ‭facilitarea‬ comunicării,‭ ‬asistării‭ ‬și‭ ‬sprijinirii‭ ‬ autorităților‭ ‬judiciare‭ ‬române‭‭ ‬și străine la emiterea și executarea MEA ‭(mandatului european de arestare). Acești magistrați de legătură sunt desemnați de România în temeiul unui acord bilateral și vom arăta toată deschiderea pentru dialog cu statul italian astfel încât să putem să aducem înapoi, în România, pentru a putea executa pedeapsa aici, în închisorile românești, persoanele despre care știm cu toții că se află la acest moment în Italia.

Vă asigur că ne vom concentra pe investiții în infrastructura din penitenciare, trebuie să ne concentrăm pe locurile de detenție și să creștem condițiile pentru deținuți”, a zis ea.