Planeta, în mijlocul celei de-a șasea extincții în masă

Nicio specie nu este veșnică, iar dispariția face parte din evoluția vieții. Dar, de cel puțin cinci ori, o catastrofă biologică a cuprins întreaga planetă, ucigând marea majoritate a speciilor din apă și de pe uscat într-un interval relativ scurt.

Cel mai faimos dintre aceste evenimente de extincție în masă – când un asteroid a lovit Pământul în urmă cu 66 de milioane de ani, condamnând dinozaurii și multe alte specii – este și cel mai recent. Dar oamenii de știință spun că nu va fi și ultimul.

Mulți cercetători susțin că ne aflăm deja în mijlocul celei de-a șasea extincții în masă, cauzată nu de o rocă spațială de mărimea unui oraș, ci de creșterea excesivă și de comportamentul transformator al unei singure specii – Homo sapiens. Oamenii au distrus habitatele și au declanșat o criză climatică, scrie CNN.

Oamenii ar putea să nu îi supraviețuiască

Calculele dintr-un studiu publicat în septembrie în revista PNAS au sugerat că grupurile de specii de animale înrudite dispar într-un ritm cu 35% mai mare decât cel așteptat în mod normal. Și în timp ce fiecare extincție în masă are câștigători și învinși, nu există niciun motiv să presupunem că, în acest caz, ființele umane s-ar număra printre supraviețuitori.

De fapt, coautorul studiului, Gerardo Ceballos, crede că s-ar putea întâmpla contrariul. Cea de-a șasea extincție în masă va transforma întreaga biosferă, sau zona din lume ospitalieră pentru viață. Aceasta ar putea ajunge într-o stare în care ar putea fi imposibil ca omenirea să trăiască dacă nu ia măsuri dramatice.

„Biodiversitatea se va reface, dar câștigătorii sunt foarte greu de prevăzut. Mulți dintre cei care au pierdut în aceste extincții în masă din trecut au fost grupuri incredibil de reușite”, a declarat Ceballos, cercetător principal la Institutul de Ecologie din cadrul Universității Naționale Autonome din Mexic.

Trebuie să învățăm din precedentele cataclisme

Deși cauzele celor „cinci mari” extincții în masă au variat, înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat în timpul acestor capitole dramatice din istoria Pământului, dar și ce a apărut în urma acestor cataclisme, poate fi esențială.

„Nimeni nu a văzut aceste evenimente, dar ele sunt la o scară care s-ar putea repeta. Trebuie să învățăm din trecut, deoarece acesta este singurul set de date pe care îl avem”, a declarat Michael Benton, profesor de paleontologie a vertebratelor la Universitatea Bristol din Marea Britanie.

Un număr tot mai mare de oameni de știință consideră că un al șaselea eveniment de extincție în masă, de o magnitudine egală cu cele cinci anterioare, se derulează în ultimii 10.000 de ani, pe măsură ce oamenii și-au pus amprenta pe tot globul.

Nu numai că acțiunile distructive ale oamenilor au potențialul de a ne eroda calitatea vieții pe termen lung, dar efectele lor în lanț ar putea în cele din urmă să ne distrugă viitorul ca specie, potrivit lui Ceballos.