Evoluţia exporturilor a contribuit la diminuarea deficitului comercial, în scădere cu 18,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Deficitul comercial FOB-CIF, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2011, a fost de 10,02 miliarde lei (2,3 miliarde euro), mai mic cu 2,1 miliarde lei (0,5 miliarde euro) decât cel înregistrat în perioada similară din 2010.

Tot pe primele patru luni, UE continua să rămână principalul partener comercial al Romaniei, reprezentând 72,1% din total exporturi şi 71,2% din total importuri. Grupele de produse cu valoare adăugată ridicată: maşini şi echipamente de transport (42,3% la export şi 34,0% la import) şi alte produse manufacturate (33,1% la export şi respectiv 30,4% la import) continua sa domine exportul şi comerşul exterior românesc.

În luna aprilie, exporturile au crescut cu 16,5% la valorile exprimate în lei (16,7% la valorile exprimate în euro), comparativ cu luna aprilie 2010.
În luna aprilie, comparativ cu luna martie 2011 s-a âînregistrat, însă, o încetinire a exporturilor, datorată evoluţiei cursului de schimb al monedei naţionale şi evoluţiei cererii pe pieţele principalilor parteneri commerciali ai României.