Trupul lui Prigojin a fost identificat

Trupul neînsuflețit al liderului Wagner ar fi fost identificat la morgă de unul dintre comandanții grupării de mercenari. De asemenea, a fost identificat şi Dmitri Utkin, principalul adjunct al lui Prigojin.

Trupurile persoanelor care se aflau la bordul avionului care s-a prăbuşit miercuri la nord-vest de Moscova au fost aduse cu duba la Biroul Regional de Medicină Legală Yver, potrivit presei ruse, relatează CNN.

Dube negre au fost văzute joi la locul prăbuşirii, iar potrivit presei ruse, la locul prăbușirii avionului au fost găsite miercuri opt cadavre.

Aeronava, un avion privat Embraer Legacy 600, s-a prăbușit miercuri în apropiere de satul Kuzhenkino, în regiunea rusă Tver, în timp ce se îndrepta de la Moscova la Sankt Petersburg și a ucis toate persoanele aflate la bord. Este vorba despre șapte pasageri și trei membri ai echipajului.

Mărturii de la locul accidentului

Vitali Stepenok, un locuitor în vârstă de 72 de ani din satul Kuzhenkino, a povestit pentru Reuters ce s-a întâmplat când avionul care se crede că îl transporta pe liderul Wagner, Evgheni Prigojin, s-a prăbușit.

Stepenok a spus că a auzit mai întâi o bubuitură puternică și s-a temut că avionul va ateriza pe casele din Kuzhenkino, care se află aproximativ la jumătatea distanței dintre orașele Moscova și Sankt Petersburg.

„De obicei, dacă o explozie are loc la sol, atunci se aude un ecou, dar a fost doar o bubuitură, iar eu m-am uitat în sus și am văzut fum alb”, a declarat acesta.

„O aripă a zburat într-o direcție, iar fuselajul a zburat așa”, a spus el, gesticulând cu brațele pentru a arăta cum avionul s-a îndreptat spre sol. „Și apoi a alunecat în jos pe o aripă. Nu a plonjat în picaj, ci a planat”.

După prăbușire, Stepenok a spus că a sărit pe bicicletă și a ajuns la locul accidentului în 20 de minute.

„Totul era în flăcări. Oamenii se plimbau de colo-colo. Au târât pe cineva afară, rămășițele lui”, a spus el.

Un alt sătean, care și-a dat numele de Anatoli, a vorbit, de asemenea, despre ce s-a întâmplat.

„În ceea ce privește ceea ce s-ar fi putut întâmpla, voi spune doar atât: nu a fost un tunet, a fost o bubuitură metalică – să spunem așa. Am mai auzit astfel de lucruri înainte”, a spus el.

„Acolo, lângă acel catarg. Și a căzut acolo”, a adăugat el arătând spre o fermă.

Prăbușirea avionului a avut loc la două luni de la ziua în care Prigojin a condus o revoltă eșuată împotriva conducerii armatei ruse. El îi acuza pe liderii ruși de incompetență în gestionarea războiului Rusiei din Ucraina.

Anchetatorii ruși au declarat că au deschis o anchetă penală. Unele surse anonime au declarat presei ruse că au crezut că avionul a fost doborât de una sau mai multe rachete sol-aer. Reuters nu a putut confirma acest lucru.