Din cei 9,2 miliarde de euro ce vor fi primiţi de Atena, 7 miliarde de euro vor fi alocaţi pentru recapitalizarea băncilor.

În ultima sa apariţie în funcţia de şef al miniştrilor de finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker a declarat că Grecia şi-a îndeplinit în ianuarie obligaţiile, iar Eurogrupul va recomanda Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF) acordarea banilor pentru această ţară. Parlamentul grec a aprobat recent un proiect de lege care vizează înăsprirea regimului de impozitare a angajaţilor cu profesii liberale, condiţie prealabilă pentru ca Grecia să continuă să primească împrumuturi de la Uniunea Europeană. Legea vizează atragerea de bani în seifurile statului de aproximativ 2,5 miliarde de euro în 2013 şi prevede creşterea impozitelor pentru lucrătorii cu profesii liberale, consideraţi campioni la evaziune fiscală.

"Suntem satisfăcuţi că Grecia şi-a îndeplinit toate obligaţiile pentru ianuarie. În special a fost adoptată reforma privind impozitul pe venit şi a fost ajustată contribuţia pentru sursele de energie regenerabilă", au declarat miniştrii de finanţe din zona euro.

În ultima sa declaraţie ca şef al miniştrilor de finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker a subliniat necesitatea ca zona euro să protejeze statele de la periferia regiunii. "Am o mare admiraţie şi dragoste pentru Grecia şi o mare admiraţie pentru Irlanda şi Portugalia. Sper că aceste ţări vor obţine recompense", a declarat Juncker.

În pofida a două programe de sprijin care au implicat Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional precum şi creditorii privaţi, Grecia ar urma să înregistreze în 2013 al şaselea an de recesiune, ceea ce înseamnă că datoria publică va ajunge la 190% din PIB în 2014.

Conform celor mai recente estimări ale FMI, economia Greciei se va contracta cu 4,2% în acest an, după o cădere de 6% înregistrată anul trecut, dar va reveni în teritoriul pozitiv anul trecut cu o creştere de 0,6%.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a deblocat miercuri o parte de 3,2 miliarde de euro din programul de ajutor destinat Greciei, după ce autorităţile de la Atena au adoptat noi reduceri bugetare şi au derulat un program de răscumpărare de obligaţiuni.
Sursa: Agerpres