Euro în 2019, o misiune pentru Făt-Frumos al creșterii economice

Ca să recupereze decalajele față de membrii zonei euro și să poată adopta moneda unică în 2019, așa cum vrea premierul Ponta, PIB-ul României ar trebui să crească într-un an cât alții în trei, fiind necesară, în plus, și rezolvarea mai multor probleme structurale

România îndeplinește și acum, fără probleme, aproape toate condițiile obligatorii care i-ar permite să adopte moneda euro în 2019, noul termen asumat entuziast de premierul Victor Ponta. Indicatorii de convergență nominală (criteriile de la Maastricht) nu sunt însă suficienți pentru ca o țară să poată fi considerată pregătită de intrarea în zona euro.

Chiar dacă atât datoria publică, deficitul bugetar, ratele dobânzilor pe termen lung, stabilitatea cursului de schimb și chiar și inflația (singurul criteriu încă neîndeplinit, dar care va intra în grafic luna aceasta) ne arată pregătiți pentru adoptarea monedei unice, decalajele de dezvoltare față de UE sunt mult prea mari pentru ca graba integrării să nu fie riscantă. Recuperarea acestor decalaje – convergenţa reală – este, de fapt, marea provocare pentru orice aspirant la intrarea în zona euro, în condiţiile în care adoptarea monedei unice nu vine doar cu avantaje, ci şi cu riscuri pentru statele nepregătite.

Decalaje imense de dezvoltare

Diferenţa uriaşă de dezvoltare economică şi în nivelul de trai al cetăţenilor este vizibilă şi fără a analiza datele statistice, dar acestea arată cât de dificilă ar fi recuperarea într-un termen atât de scurt. Economia românească creşte, într-adevăr, mai mult decât cea a zonei euro, dar nu suficient de rapid pentru a ajunge din urmă chiar şi cele mai puţin dezvoltate state membre.

La nivelul anului 2012, când s-a făcut ultima evaluare a stadiului convergenţei pentru România, PIB/locuitor se situa la doar 49% din nivelul mediu al UE. Prin comparaţie, în Estonia, care a adoptat moneda unică în 2011, era de 68%, iar în Letonia, care a intrat în zona euro anul acesta, era de 62%. Ca să ajungem la un nivel de măcar 60% din media UE, ne-ar trebui zece ani dacă am avea un diferenţial de creştere de 2 puncte în favoarea noastră. Ca să reuşim acelaşi lucru în şapte ani, diferenţialul de creştere ar trebui să fie de 3 puncte procentuale pe an, iar pentru cinci ani – 4 puncte procentuale pe an.

„Probabil că PIB per capita trebuie să crească de la 60% la 70%-75% din nivelul UE. Pentru asta, România trebuie să crească cu 8% nominal, şi cu 5% real, dacă luăm în calcul o inflaţiei de 3%, în condiţiile în care ţările din zona euro cresc cu rata inflaţiei, cu 2%“, a arătat recent Dan Bucşa, economist la UniCredit Londra. O privire în urmă arată, însă, că România a fost un performer slab, a spus acesta, în condiţiile în care după 1989, media creşterii anuale a fost de circa 1%.

Performanțele recente spectaculoase din raportările statistice oficiale privind produsul intern brut trebuie privite deocamdată cu rezervă, în condițiile în care trecutul apropiat a arătat că pot fi făcute revizuiri masive ale datelor estimate inițial. Chiar și cifra impresionantă de 3,8%, cu care PIB a crescut în primul trimestru de anul acesta, se explică prin raportarea la un trimestru cu performanțe slabe (trimestrul 1 din 2013), în timp ce o comparație cu trimestrul anterior arată un avans în termeni reali de doar 0,1%.