Savanții de la Centrul Suedez de Paleontologie au folosit carbon pe coastele patrupedului pentru a reuși să dateze vârstă acestuia. Potrivit experimentelor făcute de oamenii de știință suedezi, puiul ar fi trăit în urmă cu 18.000 de ani. Problema cu acest specimen este că nici testele ADN aprofundate nu au putut să ateste dacă este vorba de un câine sau de un lup.
„În mod normal, este relativ ușor să stabilești diferența între cele două specii. Avem deja o mulțime de date despre el și te-ai aștepta să putem spune dacă este câine sau lup. Adevărul este că nu putem să spunem așa ceva, puiul fiind partea dintr-o populație de animale care aparține ambelor specii, câinilor și lupilor”, a declarat pentru CNN David Stanton , cercetător la Centrul Suedez de Paleontologie.

Stanton a explicat că puiul a trăit într-o perioada foarte interesantă în care a avut loc evoluția lupilor și a câinilor.
„Noi nu știm cu precizie când au fost câinii domesticiți, dar este posibil să fie chiar în perioada aceea. Suntem curioși dacă în realitate era un câine sau un lup sau poate era la jumătatea celor două specii”, a mai spus Stanton.
Savantul și-a exprimat optimismul că este posibil că teste viitoare să poată redă cu mai multă acuratețe perioada în care câinii au fost domesticiți.

Este un lucru comun ideea potrivit căreia câinii provin din lupi care au fost domesticiți, dar este neclar perioada în care oamenii au făcut acest lucru. În 2016, un studiu realizat la Universitatea Oxford și publicat în Revista Science a arătat că în Paleolitic o specie de lupi cenușii a fost domesticită, de populații umane fără legătură între ele, unele din Europa și altele din Asia. În 2017 însă a fost publicat un studiu în Revista Nature Communications, în care se demonstra că de fapt câinii provin dintr-o singură populație de lupi care a fost domesticită acum 20.000 – 40.000 de ani.

Oamenii de știință de la Centrul Suedez de Paleontologie au scris pe Twitter că potrivit studiilor făcute de ei, puiul descoperit era mascul și că au hotărât ca împreună cu colegii lor ruși să-l numească Dogor, ceea ce înseamnă „Prieten” în dialectul iakutskian. Urmează să se facă noi teste pentru a afla mai multe despre originile lui Dogor.