În douăzeci de ani, chipul lui Recep Tayyip Erdogan în fruntea Turciei s-a schimbat. Franceinfo face o analiză evocând faptul că Erdogan a început prin a promite o  direcție democratică a țării. În timpul mandatului său de prim-ministru (din 2003 până în 2014), apoi ca președinte (din 2014), liderul conservator turc a făcut în cele din urmă un viraj spre autoritarism. Statul de drept s-a pierdut în ceață, iar mișcările de protest au fost reprimate violent.

Sondajele îl dau pe principalul său adversar, Kemal Kiliçdaroglu, în fruntea primului tur cu 49% din voturi, potrivit site-ului Politico, care a adunat rezultatele mai multor sondaje de opinie.

Aceste alegeri au loc într-un moment în care Turcia este lovită de o criză economică gravă și imediat după cutremurul din 6 februarie.

Economia turcă pe patul de moarte

Prețurile din Turcia au explodat în ultimii ani. Potrivit cifrelor oficiale, inflația a fost de aproximativ 50% în luna martie, după ce a ajuns la 85% în octombrie 2022, iar datele ar putea fi subestimate. Alte surse dau o inflație de până la 112%.

Consecința a acestei inflații scăpate de sub control: lira turcă se prăbușește în raport cu dolarul. Între 2013 și 2022, valoarea sa a scăzut cu aproximativ 90%.

„Desigur, există o criză internațională », susține Didier Billion, specialist de țară și director adjunct al Institutului de Relații Internaționale și strategice (Iris). «Dar Erdogan este responsabil și pentru această situație. El a vrut să se prezinte ca economist șef, nu a vrut să asculte de specialiști, inclusiv de cei din jurul său.»

A urmat creșterea prețurilor la alimente și alte bunuri de primă necesitate. Pentru a trăi, este nevoie de mai multe locuri de muncă, se plâng oamenii. Cei care l-au votat pe Erdogan altă dată din motive economice nu o vor face de data aceasta, pentru că îl consideră responsabil pentru deteriorarea vieții lor de zi cu zi.

Derive autoritare

În 2003, când a ajuns prim-ministru, Erdogan a început o serie de mari reforme cu un scop precis: aderarea la Uniunea Europeană, cu care negocierile încep în 2005. Erdogan încearcă apoi să democratizeze țara, spune Jana Jabbour, un politolog specializat în Turcia și profesor la Science Po. Reduce prerogativele armatei, extinde libertățile fundamentale, acordă drepturi culturale kurzilor. Dar, până la începutul anilor 2010, „liderul turc își dă seama că toate aceste reforme nu au reușit să convingă UE”, explică ea.

Fară nici o motivație de aderare în perspectivă, urmează un regres al statului de drept.

Erdogan face prin urmare o voltă radicală. După ce a asigurat că nu se va atinge de principiul secularismului (separarea religiei de politică), unul dintre fundamentele Republicii turce de la începutul secolului 20, pune în cele din urmă religia în centrul proiectului său politic și susține o „societate pioasă și morală”. Sub comanda sa, poliția reprimă violent toate formele de protest. Drepturile femeilor sunt contestate, iar libertatea presei este în scădere.

Erdogan a trecut la persecutarea minorității kurde. Partidul Popular Democrat (HDP), a treia forță ca mărime din țară, este în vizorul lui Erdogan pentru presupusele sale legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat organizație teroristă. Situația se agravează când kurzii încep să pună mâna pe arme în Siria.

„După lovitura de stat eșuată din 2016, represiunea kurzilor este accentuată, la fel și orice mișcări de protest. Mii de oameni vor fi arestați, deşi nu au nimic de-a face cu lovitura de stat”, susține Didier Billion.

Un an mai târziu, șeful statului stabilește un regim prezidențial, votat cu o majoritate strânsă (51,6%). Funcția de prim-ministru este abolită și toate prerogativele sale sunt transferate președintelui. Principiul separării puterilor este călcat în picioare: Președintele poate numi sau demite miniștri, judecători și guverna prin decret în sfera largă a puterilor sale.

Un jucător important pe scena internațională

„În contextul războiului din Ucraina, toată lumea are nevoie de Turcia„, spune Jana Jabbour. Erdogan se poziționează ca un mediator între cele două părți. Intervenția sa în problema cerealelor din Ucraina, care a contribuit la creșterea exporturilor, a întărit această poziție.

„Turcia își menține relațiile economice cu Moscova, finanțând în același timp efortul de război al lui Zelenski. Este o politică foarte ambiguă, care va da roade pe termen lung.” Această apropiere de Rusia nu împiedică Turcia să fie un membru influent al NATO sau să încerce să se ridice ca o putere regională în Orientul Mijlociu.

În ceea ce privește negocierile pentru aderarea la UE, acestea au fost înghețate, iar relațiile cu cei douăzeci și șapte sunt tensionate chiar dacă criza migrației forțează UE să coopereze cu Erdogan. În 2016, Ankara și Bruxelles au semnat un pact: în schimbul sumei de 3 miliarde de dolari, Turcia se angajează să primească migranții care au intrat în Grecia și ale căror cereri de azil au fost refuzate.

Responsabilitatea dezastrului după cutremur

Cutremurul devastator care a lovit Turcia și Siria pe 6 februarie și a provocat moartea a peste 50.000 de persoane va marca mandatul lui Erdogan. Sosirea târzie a ajutorului, cenzura pe rețelele sociale… Președintele turc este făcut responsabil pentru gestionarea dezastrului.

Vina lui principală este însă aceea de a fi permis ani de zile construirea unor clădiri care nu au îndeplinit standardele. Sute de autorizații de construcție au fost acordate în condiții oarecum opace, a declarat directorul adjunct al Iris. La acea vreme, dezvoltatorii imobiliari foloseau materiale nepotrivite și nu au luat în considerare riscurile seismice.

«Toate acestea sunt produsul unui sistem bazat pe profit imediat, pe liberalism, al cărui precursor este Erdogan.»

În ciuda tuturor, „sondajele de opinie arată că impactul electoral al cutremurului este destul de scăzut în regiunile afectate”, subliniază politologul turc Ahmet Înșel, intervievat de Franceinfo.

Observatorii consideră că este dificil să înteleagă această tendință, dar Ahmet Înșel oferă o explicație: „Voturile sunt cu siguranță mai mult ideologice decât bazate pe practicile guvernamentale”.