Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că își propune să-l sune pe omologul său rus Vladimir Putin pentru a discuta despre bombardamentele şi atacurile cu drone în Ucraina, pe care le-a etichetat drept o „crimă de război”, şi atunci când se va finaliza un acord cu privire la securitatea Centralei Nucleare Zaporojie, a relatat AFP.

Macron intenționează să-l sune pe Putin

„Cel mai urgent subiect, azi, este să continuăm să îndemnăm la o încetare a bombardamentelor şi atacurilor cu dronă.”, a declarat Emmanuel Macron într-o conferinţă de presă, la finalul unui summit al şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene (UE), care s-a desfășurat la Bruxelles.

„Intenţionez să-l sun în acest subiect pe preşedintele Putin, pentru că, în mod clar, o parte a acestor atacuri sunt crime de război, (ele) vizează infrastructuri civile şi civili”, a denunţat liderul de la Paris. „Nu aceasta este natura operaţiunii speciale pe care a lansat-o, a războiului pe care l-a lansat la început, care era o cucerire teritorială”, i-a reproşat Macron omologului său rus.

Șeful statului francez şi premierul cambodgian Hun Sen, care deţine preşedinţia rotativă a ASEAN, au îndemnat marţi (13 decembrie) la „oprirea imediată a loviturilor aeriene şi atacurilor cu drone ale populaţiilor şi infrastructurilor civile ucrainene”.

Macron își dorește o retragere completă a armamentului greu

„Aş vrea ca prin acest apel să reuşim să convingem anumite puteri, (ca) China, India şi altele, să ni se alăture şi să exercite presiuni asupra Rusiei.”, a adăugat şeful statului francez. Emmanuel Macron a facilitat discuțiile cu privire la negocierile Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) în vederea securizării celor cinci centrale nucleare ucrainene, inclusiv a Centralei Nucleare Zaporojie, ocupată de către forțele ruse.

„Vreau să obţinem o retragere completă a armamentului greu, a armamentului uşor şi a forţelor armate. Suntem destul de aproape de a o obţine.”, a conchis liderul de la Paris, fără să facă alte precizări. „Atunci când acest lucru se va finaliza, îl voi suna pe preşedintele Putin, pentru a încerca să ajute la finalizarea acestor acorduri.”, a anunţat președintele Republicii Franceze Emmanuel Macron.