ELCEN o contrazice pe Gabriela Firea! Centralele respectă cerințele de mediu
ELCEN contrazice informațiile vehiculate în spațiul public de către Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, cu privire la faptul că utilizarea „în exces” a combustibilului alternativ de către ELCEN ar putea fi una dintre cauzele poluării excesive din București din noaptea de duminică spre luni.
Potrivit unui comunicat de presă al producătorului de energie, ELCEN consideră că această situație este folosită de dna. Gabriela Firea cu scopul de a îndrepta atenția către ELCEN tocmai pentru a masca incapacitatea autorității locale de a gestiona provocări majore cum ar fi poluarea sau pierderile sistemului de termoficare din București.
Ca și în alte situații în care ELCEN a fost ținta afirmațiilor fără fundament ale dnei Primar General, în încercarea sa de a deturna atenția de la adevăratele probleme cu care se confruntă capitala și de a manipula mass-media și buna credință a cetățenilor, vă aducem la cunoștință informații clare și transparente menite să demonteze orice zvonuri sau opinii neadevărate, se mai arată în comunicat.
ELCEN are o strategie
ELCEN are o strategie care prevede reducerea continuă a impactului asupra mediului.
În conformitate cu programul investițional cuprins în planul de reorganizare, ELCEN desfășoară deja lucrări de modernizare a instalațiilor de ardere pentru conformare la normele de mediu europene.
Toate instalațiile de ardere deținute de ELCEN sunt dotate cu sisteme de monitorizare continuă a emisiilor de poluanți ( SO2, NOx , pulberi și CO) care sunt în funcțiune on line si urmărite de personal specializat.
Funcționarea instalațiilor de ardere în intervalul 27.02.-02.03.2020
În intervalul menționat, nu s-a utilizat păcură la CET Progresu.
În CET Grozăvești, s-a folosit combustibil mixt gaz natural-păcură. Păcura a fost utilizată în această centrală în cantități nesemnificative, consumul la nivelul centralelor fiind în medie de 1,2% în această perioadă.
Un consum de păcură de 1,2% nu poate influența o creștere semnificativă a emisiilor de poluanți în atmosferă și, în consecință, nu afectează siguranța și sănătatea populației. Cu atât mai mult, nu poate contribui la depășiri cu 800% peste limitele maxim admise la poluarea cu particule în București, susține producătorul de energie.
Ca urmare a lucrărilor de modernizare a instalațiilor de ardere în vederea reducerii concentrațiilor de emisii de NOx de la valoarea actuală de 300 mg/Nmc la 60 mg/Nmc, acest combustibil nu va mai fi utilizat în cadrul centralei începând cu anul viitor.
Din datele furnizate opiniei publice de instituțiile abilitate, sursa poluării masive din capitală a fost determinată de alte activități, cum ar fi arderea ilegală a deșeurilor menajere sau alte tipuri de arderi necontrolate, se mai arată în comunicat.
Emisiile sunt evacuate și controlate
În cazul CET-urilor, emisiile sunt evacuate în aer prin surse fixe dirijate şi controlate, la înălţimi mari (ex. coșul de fum nr. 1 de la CET Progresu are o înălțime de 250 m). Parametrii de funcționare ai CET-urilor sunt monitorizați în permanență de personal pregătit în acest domeniu.
Atragem atenția că pe lângă principalele surse de poluare din Bucureşti, (traficul greu şi aglomerat sau şantierele de construcții), mai există și alte surse de poluare, cum ar fi centralele de apartament.
Apartamentele din cartierele noi din București sunt prevăzute cu centrale termice de apartament ale căror coșuri de evacuare a gazelor arse sunt situate la nivelul ferestrelor. Gazele de ardere evacuate prin tuburi orizontale favorizează crearea unui înveliș de aer poluat de jur împrejurul apartamentelor și blocurilor unde sunt montate aceste centrale, mai precizează comunicatul.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




