Economia franceză a stagnat în al doilea trimestru
Economia franceză a stagnat în al doilea trimestru din acest an, după o creştere de 0,9% înregistrată în primul trimestru, a anunţat vineri Institutul naţional de statistică din Franţa (Insee), transmite AFP.
Principalul motiv al decelerării este scăderea consumului gospodăriilor, care s-a redus cu 0,7% în al doilea trimestru după o creştere de 0,4% înregistrată în primul trimestru. De asemenea, formarea brută de capital fixat, altfel spus investiţiile, au înregistrat o creştere de 0,9% după o majorare de 1,2% în primul trimestru.
Per total, cererea internă finală a contribuit negativ la evoluţia PIB (minus 0,2 puncte după un aport pozitiv de 0,5 puncte în primul trimestru).
Importurile au scăzut (minus 0,9% după o creştere de 3,1% în primul trimestru), în condiţiile în care exporturile au stagnat (0,0% după o creştere de 1,8%). În consecinţă, soldul comercial a contribuit pozitiv la creştere PIB (+0,3 puncte după -0,5 puncte).
Producţia totală de bunuri şi servicii a fost stabilă în trimestrul al doilea, după un prim trimestru în care a înregistrat o creştere de 1,4%. În acelaşi timp, producţia manufacturieră a scăzut cu 0,6% după ce în primul trimestru a crescut cu 2,9%.
Această încetinire a activităţii economice a fost anticipată de analişti, chiar dacă Banca Centrală a Franţei estima recent o creştere a PIB-ului de 0,2% în al doilea trimestru al acestui an.
Datele preliminare privind evoluţia PIB-ului în trimestrul al doilea vin într-un moment în care oficialii francezi fac eforturi pentru a-i linişti pe investitorii îngrijoraţi de posibilitatea ca Franţa să fie următoarea mare economie care îşi va pierder ratingul AAA.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





