Acest lucru nu o face pe Andronescu să nu recunoască dezastrul din sistemul de învăţământ, fără să vorbească, totuşi, şi despre motivele care stau la baza acestei stări de fapt.
„M-am uitat puţin pe cifrele pe care le avem acum în învăţământul preuniversitar. Dacă în anul 2003 aveam 4,3 milioane de elevi în învăţământul preuniversitar, astăzi avem 2,65 milioane. Adică este o cădere absolut dramatică. Cred că este cea mai mare problemă cu care se confruntă România. Dacă o promoţie avea în 2001, când am făcut proiectul de informatizare a repartizării elevilor de gimnaziu în liceu, 259 de mii de elevi, acum avem 150 de mii. Din cei 150 de mii care au dat evaluarea după clasa a opta, în anul 2018, 55 de mii, adică 36%, au luat note mai mici de 5. Nu cred că vreunul dintre dumneavoastră îşi imaginează că din cei 55 de mii putem avea absolvenţi de liceu cu diplomă de Bacalaureat ca să mizăm pe ei că vor opta pentru universităţi. Ca urmare, nu cred că vom avea mai mult de 60-70 de mii de absolvenţi de liceu peste trei ani de zile. Ce se va întâmpla cu universităţile noastre? Trebuie să găsim soluţii”, a declarat ministrul Educaţei în faţa corpului academic al Universităţii “Ovidius”.
Una dintre soluţiile propuse de Ecaterina Andronescu este atragerea studenţilor străini, lucru care pe lângă faptul că ar răspunde internaţionalizării, ar genera taxe suplimentare şi ar face posibilă păstrarea în continuare a tuturor programelor de studiu.
Despre factorii determinanţi pentru situaţia dezastruoasă din Educaţie vorbeşte însă profesorul universitar Mihaela Miroiu:
„Ceea ce spune ministra Educaţiei aici este corect. Despre cauze însă tace. Despre cauzele exodului uriaş pe timp de pace. Cei care au plecat au vrut, printre altele, şcoli mai bune pentru copiii lor. Cu programe şi metode didactice omenoase şi formative. Cu profesori foarte bine recrutaţi, bine plătiţi şi trataţi corect şi cu respect. În învăţământul ultimelor două decenii au ajuns mai ales cei care nu au reuşit să găsească o slujbă cu studii superioare mai bine plătită. Au ajuns mai ales cei care aveau relaţii ca să obţină un serviciu pentru care nu aveau nici competenţe nici vocaţie. Inspectorii şi directorii au fost numiţi sau aleşi sub presiunea partidelor locale. Rectorii rezistă cât sunt obedienţi cu ministerul, iar decanii cât sunt obedienţi faţă de rector. Iar recrutarea celor mai tineri depinde de cei din urmă. Când oamenii au plecat din ţară au plecat şi din şcolile ei. Și mai ales şi din cauza lor. Vă spune asta un om care anul acesta a împlinit 40 de ani de profesorat,” a declarat Mihaela Miroiu, pe pagina sa de Facebook.
-
Anunțul teribil al BNR pentru toți românii cu credite în ...
-
-
EXCLUSIV: Controale în pădurile ţării! Romsilva spune totul ...
-
Florin Busuioc, informații de ultim moment despre starea sa de ...
-
Voucherele de vacanţă, anunț pentru 2019! Vești importante ...
-
Autostrada Urbană "în valuri"! Au apărut probleme la cel mai ...
-
-
Se dau bani în plus pentru mii de români! Vești bune de la ...
-
Bomba zilei! Dragnea, chemat la audieri! Greșelile din urmă ...
-
Răsturnare de situație pentru Kovesi! Au dat totul pe față! ...
-
Boala care face ravagii în România! Oamenii mor pe capete, cu ...
-
Decizie bombă! PSD umblă la pensiile speciale! Ce măsură ...
-
Vine iar urgia pentru România! Se anunță temperaturi extreme ...
-
Simona Halep marchează un eșec. A ratat cea mai importantă ...
-
Lovitură cruntă pentru toți abonații RCS & RDS/DIGI! Toți ...
-
Un mare producător de mașini își închide porțile! Mii de ...
-
ULTIMA ORĂ: decretul lui Klaus Iohannis a fost suspendat! ...
-
-
Lovitura finală pentru Kovesi, dată astăzi! Tudorel Toader ...
-
Informații de ultim moment! Toți cei ieșiti la pensie sunt ...
-
Ion Țiriac a dat lovitura. Câștigă zeci de milioane de euro ...
-
Dezastru pentru Kovesi! Nu este eligibilă pentru funcția de ...
-
Dragnea joacă ultima carte! Iohannis, în alertă! Mutarea ...
-
-
-
-
Horoscop, 19 februarie! Această zodie va întâlni capcane la ...
-
Europa, în alertă! România și alte state de pe continent au ...
-
-
Șoc total pentru Liviu Dragnea! Demisii în lanț la PSD. Apel ...
-
Tudorel Toader pregătește marea lovitură! Mișcarea fatală ...
-
UE se cutremură! Pericol imens pentru toate țările! Nu vor ...
-
Imagini de senzație cu Nadia Comăneci. A făcut furori la ...
-
-
Atenție! Urmează cea mai ciudată noapte din an. Cum ne va ...
-
Anunțul momentului despre Kovesi! Răsturnare de situație. ...
-
-
Amenințări de război între două mari puteri. Dacă începe ...
-
-
Toți cei care stau la bloc sunt obligați să aibă așa ceva ...
-
Dezastru pentru Laura Codruța Kovesi. Lovitura dură pe care ...
-
Revoltător! Continuă scandalul diplomelor false. Au fost ...
-
Dragnea la cuțite cu Toader! Tensiuni maxime între liderul ...
-
Petre Daea a lămurit problema cormoranilor. De ce sunt aceste ...
-
PSD se zguduie din temelii! Demisie șoc în partid. Încă un ...
-
Anunț important pentru toți pensionarii! În ce condiții pot ...
-
-
-
Anunț important pentru șoferi! A apărut harta drumurilor din ...
-