Daniel Constantin a precizat că în noiembrie urmează să sosească în România o delegație de specialiștii chinezi care, împreună cu reprezentanții Agenției Sanitar- Veterinare vor inspecta unităţile româneşti de producţie şi procesare a cărnii interesate să exporte pe piaţa chineză. Constantin a precizat că ”România are un potenţial de export în China, nu doar pentru carne, ci şi pentru vin şi miere, la care s-ar putea adăuga şi produsele bio”.
Recent, Daniel Constantin, și omologul său din Federația Rusă, Fiodorov Nicolai Vasilievici, au stabilit de comun acord să reia comercializarea pe piața rusă a produselor românești de origine animală(carne, lapte etc). ”Ministrul rus al agriculturii s-a angajat că, din luna noiembrie a acestui an, autoritatea sanitar-veterinară rusă va începe inspecțiile la întreprinderile românești care își desfășoară activitatea în sectoarele cărnii și a laptelui si sunt interesate să exporte pe piața rusă, în scopul recunoașterii capacității acestora de a răspunde cerințelor sanitare veterinare impuse de Rusia”- preciza Biroul de Presă al MADR.

Plan de cooperare China -UE

Demersurile României pentru a dezvolta schimburile comerciale cu China au loc în contextul  intensificării relațiilor economice dintre Uniunea Europeană și marea țară asiatică. La îneputul lunii iulie 2012 comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, şi ministrul chinez al agriculturii, Han Changfu, au semnat, la Beijing, un plan de cooperare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.
”Având la bază relaţiile tradiţionale dintre China şi Uniunea Europeană, planul va impulsiona parteneriatul existent şi va oferi avantaje reciproce prin consolidarea relaţiilor din domeniul agriculturii, permiţând soluţionarea mai eficientă a provocărilor bilaterale şi internaţionale cu care se confruntă cei doi parteneri”- se arăta într-un comunicat remis la acea data de Reprezentanța Comisiei Europene din România.

Schimburile comerciale cu produse agricole şi alimentare dintre UE şi China au crescut progresiv în ultimii ani. Astfel, UE este a treia mare piaţă de export pentru produsele agricole chineze şi, de asemenea, pe locul cinci al surselor de importuri pentru piaţa chineză.