Drumul expres de legătură Oradea – Autostrada Transilvania este aproape gata

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că recepția finală pentru Drumul Expres 16, ce face legătura Oradea – Autostrada Transilvania, va avea loc săptămâna viitoare, iar deschiderea acestuia la circulația rutieră este programată pentru data de 28 martie.

În cadrul unei vizite pe șantierul acestui proiect, o investiție de 29 de milioane de euro finanțată din fonduri europene, ministrul Grindeanu a exprimat încrederea că termenul stabilit pentru inaugurare va fi respectat.

„La ce am văzut aici, cred că se poate să dăm drumul pe 28 martie, joia viitoare.

Vreau să felicit Strabagul pentru ce a făcut și la sfârșitul anului trecut pe Chețani – Câmpia Turzii, felicitări, au terminat cu luni bune înainte de termenul contractual”, a declarat ministrul Grindeanu.

Drumul expres de legătură Oradea – Autostrada Transilvania are o lungime de 19 kilometri și va facilita accesul direct al municipiului Oradea la rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din țară.

Acest proiect face parte dintr-o strategie mai amplă de dezvoltare a infrastructurii rutiere, care urmărește să îmbunătățească conexiunile rutiere între orașele și regiunile din România.

Proiectul, inițiat de Primăria Oradea în parteneriat cu CNAIR

În contextul inaugurării drumului de legătură, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a subliniat importanța acestui proiect pentru conectivitatea orașului Oradea cu Europa.

„Cei care știu cum sunt accesele de pe autostradă în Timișoara își dau seama ce dificil este să ai autostradă în apropiere și să nu ai legătură cu ea.

Pentru realizarea acestui proiect, care este un pionierat pentru România, în 2016 s-a semnat primul protocol de colaborare dintre o autoritate locală și CNAIR”, a declarat Bolojan.

De asemenea, liderul PNL Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, a apreciat şi el finalizarea lucrărilor cu o lună mai devreme şi a subliniat importanţa continuităţii în realizarea unor asemenea proiecte, de la o guvernare la alta, de la ministrul Bode la ministrul Grindeanu, dar şi a colaborării între autorităţile locale şi centrale.

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a declarat că atunci când există bunăvoinţă, hotărâre şi mai ales stabilitate politică, se pot duce la bun sfârşit proiecte importante.

Drumul expres va colecta traficul spre ieșirea și intrarea din/în țară pe DN1 Cluj – Oradea, dar și de pe DN 76 Deva – Oradea și DN 79 Arad – Oradea. De asemenea, va fi conectată cu Inelul Rutier Metropolitan, ceea ce va contribui la fluidizarea traficului și la reducerea numărului de vehicule care tranzitează actuala centură a Oradiei.

Proiectul a fost inițiat de Primăria Oradea în parteneriat cu CNAIR în perioada 2017-2018, iar lucrările au fost contractate cu firma austriacă Strabag în iulie 2021. Valoarea totală a contractului este de 545,9 milioane lei, din fonduri UE prin Programul Operațional Infrastructură Mare.