"Nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale, ba dimpotrivă. Domnul guvernator are, aşa cum a avut întotdeauna din partea mea, sprijin total. Banca Naţională este o instituţie sănătoasă, o instituţie importantă, un pilon fundamental al stabilităţii macroeconomice şi monetare şi conducerea Băncii Naţionale este o conducere cu experienţă şi cu foarte multă expertiză", a declarat Liviu Dragnea, după o întâlnire avută la Parlament cu premierul Viorica Dăncilă şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

El a calificat discuţiile avute joi, la Parlament, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă şi a ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, ca fiind unele foarte bune. 

Dragnea a adăugat că discuţiile au avut loc în urma unui schimb de scrisori între el şi Mugur Isărescu şi a anunţat că nu este nevoie de o mediere de la nivel înalt, pentru că nu există un conflict între Guvern şi BNR. El a adăugat că aceste scrisori vor fi publicate. 

"A fost o discuţie de trei ore, destul de serioasă, despre situaţia macroeconomică. Ce este important este că şi Guvernul şi BNR au convenit că principalele cauze pentru pentru creşterea inflaţiei în această perioadă sunt factori exogeni (…) este vorba de factori din afara Guvernului sau BNR – gaze, energie, petrol, care au o contribuţie masivă la creşterea inflaţiei şi care nu sunt gestionate nici de Guvern, nici de BNR. (…) Nu există niciun indiciu că România ar fi în criză sau în prag de criză sau că există argumente pentru a se vorbi despre instabilitate. De la începutul întâlnirii, eu am adus în discuţie că nu este cazul, nu este necesară o mediere pentru că nu există un conflict între BNR şi Guvern. De asemenea, i-am spus domnului guvernator că, contrar celor ce sunt spuse în spaţiul public de unii cu funcţii foarte înalte şi mai puţin înalte, nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul, nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale, ba dimpotrivă. Domnul guvernator are, aşa cum a avut întotdeauna din partea mea (…), sprijin total. (…) Banca Naţională este o instituţie sănătoasă, o instituţie importantă, un pilon fundamental al stabilităţii macroeconomice şi monetare şi conducerea Băncii Naţionale este o conducere cu experienţă şi cu foarte multă expertiză", a declarat Liviu Dragnea, la finalul întrevederii cu Viorica Dăncilă şi cu Mugur Isărescu. 

El a anunţat că s-a stabilit, totodată, să existe o colaborare bazată pe întâlniri frecvente constante între BNR şi Guvern. 

"Mai mult, Guvernul şi-a arătat disponibilitatea ca, înainte de orice măsuri pe care urmează să le ia conform programului de guvernare, să aibă o întâlnire cu BNR şi să analizeze împreună dacă e nevoie de alte măsuri care să completeze efectele posibile ale acţiunilor respective sau nu. De asemenea, să fie o informare mult mai plină de substanţă între cele două instituţii. BNR şi-a arătat deschiderea totală pentru o colaborare cu Guvernul, pentru că obiectivul şi obiectivele sunt comune – stabilitate macroeconomică durabilă a României şi continuarea procesului de dezvoltare şi continuarea măsurilor care au dus la creşterea veniturilor populaţiei şi măsurilor fiscale care ajută mediul de afaceri", a spus preşedintele PSD. 

Întrebat dacă îşi menţine declaraţia conform căreia BNR îşi coordonează unele acţiuni cu liderii opoziţiei şi preşedintele, aducând deservicii României, Dragnea a spus: "Mi-o menţin. Mi-am menţinut-o şi în faţa domnului guvernator. Este vorba de unii funcţionari de acolo. Niciodată n-am spus că sunt declaraţii ale domnului Mugur Isărescu şi cred că este bine ca şi din partea Guvernului şi din partea celor care lucrează în BNR să fie mai puţine declaraţii care exced cadrului constituţional şi instituţional în care trebuie să acţioneze fiecare". 

Potrivit liderului PSD, previziunile economice pentru acest an sunt bune, iar pentru 2019 sunt şi mai bune. 

Dragnea a negat că va fi introdusă o cotă progresivă pe venituri salariale: "Nu-i adevărat. Nu are de gând (n.r. – PSD) şi PSD încă îşi menţine libertatea de a acţiona după aceste minciuni care apar în nişte zone care dau ca sigure ştiri date pe surse". 

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că viitoarele întâlniri BNR – Guvern nu vor mai avea loc la Parlament, urmând să fie ori la Palatul Victoria ori la sediul BNR, "într-o frecvenţă pe care şi-o vor stabili de comun acord". El a adăugat că va lua parte la aceste întâlniri doar dacă va fi invitat.