‘De ce domnul preşedinte nu le-a dat peste degetuţe în anii trecuţi, când au deschis 4.717 şantiere? Atunci nu s-a gândit nimeni că ţara asta va fi blocată, când deschizi 4.717 şantiere (pentru proiecte de investiţii – n.r.) pentru care îţi trebuie 6 miliarde de lei? Ce faci, rămâi cu ţara brăzdată? Sunt comune cu şanţuri realizate, cu conducte trase, cu drumuri începute şi nefinalizate, sunt 1.400 de şcoli în diverse stadii de execuţie, în timp ce copiii se chinuiesc să înveţe în alte şcoli, înghesuiţi cu alţi elevi’ , a spus Dragnea.

El a precizat că, în 2014, vor fi finalizate 2.000 de obiective de investiţii, iar primul criteriu în selecţia acestora va fi stadiul de realizare a lucrărilor, dacă acesta este de peste 60%.

‘Dacă depăşeşte 60%, va fi finanţat de acest minister indiferent de culoarea politică. Vă asigur că marea majoritate sunt ale primarilor PDL, pentru că au tot primit bani în aceşti ani şi sunt avansaţi’, a adăugat ministrul Dezvoltării Regionale.

SURSA: Agerpres