Donald Trump se pune rău cu canadienii. A reimpus o taxă vamală aluminiului din Canada
Președintele american Donald Trump a decis să reintroducă taxa vamală pentru aluminiului canadian. Decizia a fost luată după intrarea în vigoare a USMCA.
Decizia lui Donald Trump a creat furie în Ottawa care amenință cu măsuri de retorsiune la fel cum au făcut și în 2018, atunci când președintele america a decis să impună, pentru prima oară, astfel de măsuri.
Cu câteva săptămâni înainte a intrat în vigoare un acord comercial între Statele Unite, Mexic și Canada.
Potrivit biroului reprezentantului american al Comerțului, taxele vamale în valoare de 10 procente se aplică numai aluminiului brut nealiat produs în topitorii.
În acest context, viceprimarul canadian Chrystia Freeland a denunțat că taxele impuse de Donald Trump vor prejudiciat atât muncitorii cât și economiile regionale. Acestea deja au fost afectate de pandemia de coronavirus.
Donald Trump se ceartă cu toată lumea
Recent, liderul de la Casa Albă a declarat că Germania a făcut o avere de pe urma staţionării trupelor armatei SUA pe teritoriul său.
„Ei au făcut o avere pe seama trupelor , ştiţi că ei au construit oraşe în proximitatea trupelor noastre”, a afirmat Trump într-un interviu la Fox News. Preşedintele SUA şi-a reiterat acuzaţiile potrivit cărora Germania este „foarte delincventă” şi „s-a folosit” de SUA.
„Ne datorează miliarde de dolari, miliarde de dolari către NATO”, a spus el. „Sunt o ţară bogată, ar trebui să-şi plătească facturile. De ce ar trebui să apărăm ţări şi să nu ni se restituie banii?”, a întrebat retoric Trump.
Donald Trump şi-a reluat atacurile la adresa Germaniei pentru cooperarea ei cu Rusia la conducta de gaze Nord Stream-2. „Trebuie să protejăm Germania de Rusia. Foarte bine, dar Germania plăteşte Rusiei miliarde de dolari pentru energie!”, a remarcat preşedintele american.
Secretarul american al Apărării a declarat săptămâna trecută că SUA au planuri privind retragerea a 11.900 de militari din Germania – de la 36.000, la 24.000. Aproape 5.600 dintre aceştia vor fi repoziţionaţi în ţări membre NATO, în timp ce 6.400 se vor întoarce în SUA.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





