Donald Trump nu este binevenit la Mar-a-Lago
Actualul ex-președinte s-ar putea confrunta pe viitor cu obstacole juridice în încercarea de a se instala cu titlu permanent în clubul său privat din Palm Beach. Se pare că încalcă un acord semnat în 1993
Înainte de a zbura la reședința sa din Mar-a-Lago, Florida, Donald Trump, care a boicotat inaugurarea lui Joe Biden, spera la o ceremonie grandioasă. A trebuit să se mulțumească cu un videoclip de adio, la fel ca și soția sa, iar cuplul s-a întâlnit cu doar câțiva fideli la scara aeronavei Air Force One. Un „adio” minimalist. Dar cea mai dură lovitură abia urmează: primirea nu a fost chiar călduroasă nici la Mar-a-Lago, scrie Le Temps.
Vecinii lui Donald Trump nu văd cu ochi buni prezența sa acolo
Privat acum de puterile sale prezidențiale, amenințat cu acțiuni în justiție, părăsit de partenerii economici și îndatorat, Donald Trump va trebui să se obișnuiască cu un nou stil de viață. Și, ca lucrurile să stea și mai prost, la Palm Beach, în mijlocul proprietăților de lux și al palmierilor, unde se află clubul său privat – până acum denumit de Trump „Casa Albă de iarnă”, nu toți sunt gata să-l întâmpine cu brațele deschise.
La mijlocul lunii decembrie, locuitorii au trimis o scrisoare către primarul din Palm Beach, precum și către Serviciul Secret, care va continua să asigure protecția cuplului, pentru a reaminti că Donald Trump a promis, într-un acord semnat în 1993, că nu va locui permanent în Mar-a-Lago.
Anul 1993 a fost momentul în care a transformat Mar-a-Lago, cumpărat în 1985, într-un club privat, în principal din motive financiare și fiscale. Acordul specifică faptul că membrii clubului, inclusiv Trump, nu pot petrece acolo mai mult de 21 de zile pe an și niciodată mai mult de șapte zile consecutive.
Deci, reședință sau club? Donald Trump s-ar putea confrunta cu obstacole legale, chiar dacă a făcut din Florida reședința sa fiscală acum câteva luni, hotărând să părăsească New York-ul. În scrisoarea obținută de Washington Post, avocatul familiei DeMoss, care conduce o fundație misionară internațională, citează o „situație jenantă” dacă primăria orașului nu clarifică situația rezidenței lui Donald Trump. Acesta din urmă, dacă nu cumva are un as juridic în mânecă, poate fi forțat să se mute în altă parte. O frustrare suplimentară, pe lângă faptul că Trump continuă să susțină că alegerile au fost „trucate” și deci nu recunoaște legitimitatea alegerilor lui Joe Biden.
Construirea unui heliport
Pentru cei care locuiesc lângă Mar-a-Lago, Donald Trump este un vecin deranjant. Chiar și doar din cauza măsurilor de securitate pe care le provoacă. După cum amintește Washington Post, chiar înainte de a fi ales președinte, el intrase în vizorul oficialităților locale din Palm Beach pentru încălcarea anumitor reguli. De exemplu a instalat un stâlp de steag la o înălțime mai mare decât cea permisă. Mai presus de toate, a construit un heliport care nu era prevăzut în acordul din 1993, pe care a încercat să îl modifice în mai multe rânduri.
Chiar va putea să trăiască tot anul la Mar-a-Lago? Și în plus, chiar își dorește acest lucru?
Până în prezent, atât Primăria din Palm Beach, cât și Donald Trump s-au exprimat vag în această privință. Conform calculelor celor de la Washington Post, în timpul președinției sale a vizitat clubul privat de aproximativ 30 de ori, petrecând oricum 130 de zile acolo. Cu mult mai mult decât cele 21 de zile pe an prevăzute în acord, dovadă că pare să ignore promisiunile făcute în 1993.
Între timp, în ultimele sale zile de mandat, privat de accesul la profilurile sale de pe rețelele de socializare, cu o rată de popularitate la cel mai mic nivel și vizat de un proces de „impeachment”, Donald Trump, a anunțat o măsură imediat respinsă de către Joe Biden – ridicarea interdicției de intrare în Statele Unite pentru călătorii europeni și brazilieni din cauza pandemiei. Dar, mai presus de toate, a fost preocupat de problema amnistiei. Pe buzele tuturor a stat întrebarea dacă va îndrăzni să facă pasul de a-și grația propriii copii și de a-și acorda o autograțiere.
În cele din urmă, s-a „mulțumit” să grațieze 73 de persoane, printre care și dubiosul Steve Bannon, fostul său consilier pe probleme de strategie, care și-a dat demisia după acuzația că ar fi delapidat fonduri destinate construirii unui zid la granița cu Mexicul.
Donald Trump a avut timp să reflecteze și la ultimul său discurs de președinte. De la baza militară Andrews, Maryland, a spus lumii înainte de a se îmbarca pentru ultima oară în Air Force One: «Voi reveni. Într-un fel sau altul».
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





