Celebrul actor din Top Gun, „Walker, polițist texan” și Die Hard, Clarence Gilyard Jr, a decedat la vârsta de 66 de ani, după o luptă aprigă cu boala, a relatat publicația The Sun.

Gilyard – o prezență legendară pe ecran

Gilyard, actorul care a avut o carieră de 30 de ani în lumea filmului, a fost cunoscut după ce l-a interpretat pe Theo, hackerul informatic, în celebrul film Die Hard. De asemenea, Gilyard l-a interpretat pe ofițerul de zbor al marinei Marcus „Sundown” Williams în filmul Top Gun din 1986.

Acesta l-a jucat și pe Conrad McMasters – mâna dreaptă a avocatului Ben Matlock – în drama de succes Matlock, între 1989 și 1993. Gilyard a apărut, de asemenea, în serialul polițist din anii 1990, Walker Texas Ranger. Înainte de deces, actorul a lucrat ca profesor de teatru la Universitatea din Nevada, Las Vegas.

Zeci de admiratori i-au adus un omagiu lui Gilyard după ce a apărut tragica vestea despre decesul actorului. Chris Reed, starul din Sons of Anarchy, l-a catalogat pe Gilyard drept „o prezență legendară pe ecran”.

Ultimul supraviețuitor al filmului „Pe aripile vântului” a decedat la vârsta de 90 de ani

Mickey Kuhn, ultimul membru din distribuția filmului Pe aripile vântului, care încă mai era în viață a decedat la vârsta de 90 de ani într-un ospiciu din Napoli, din statul american Florida. Decesul fostului star de la Hollywood a fost confirmată de către soția sa, Barbara. Aceasta a afirmat că Mickey a avut o stare de sănătate excelentă până acum câteva zile.

Mickey Kuhn a fost cunoscut în mod special pentru rolul „Beau Wilkes”, fiul personajelor interpretate de Olivia De Havilland și Leslie Howard în celebrul film „Pe aripile vântului” (1939). Mickey avea doar șase ani când a preluat acest rol și era ultimul membru supraviețuitor din producția americană. De asemenea, actorul a mai jucat și în Dick Tracey, în anul 1945, Dragostea ciudată a Marthei Ivers (1946) și Râul roșu (1948, cu John Wayne).

De fapt, despre actorul Mickey Kuhn se spune că s-a născut pe platourile de filmare, din motiv că primul său rol jucat s-a întâmplat în 1934, pe când avea doar doi ani. El a jucat rolul unui copil adoptat în „Schimbarea inimii”.