Este doliu imens în lumea muzicii populare. Dirijorul Stelian Stoica, de la Ansamblul Jidvei România, a încetat din viață. Momentul tragic s-a petrecut în cursul nopții de miercuri spre joi. Vestea a fost făcută publică chiar de către foștii colegi ai artistului.

Luceafărul folclorului românesc a murit subit azi-noapte

Stelian Stoica, de la Ansamblul Jidvei România era cunoscut ca ”Luceafărul folclorului românesc”. Solistul a fost apreciat în cursul vieții prin armonizările, orchestrațiile și aranjamentul programelor folclorice ale TVR – Tezaur folcloric, ale Festivalului național „Strugurele de aur” de la Jidvei, dar și ale altor manifestări culturale.

„În această noapte a plecat să dirijeze orchestra națională a îngerilor, marele dirijor Stelian Stoica! Noi, membrii Ansamblul Jidvei România și ai Orchestrei Naționale Jidvei România suntem îndurerați de această veste tragică a plecării la cele veșnice a Maestrului nostru drag!

Generații de generații de artiști, formați sau acompaniați, cu siguranță, sunt la fel de îndurerați! Cuvintele sunt puține, dar lăsăm să vorbească versurile și cântecele create cu atâta dăruire de dumnealui:

Toate-n lume sunt știute
Câte-s vrute și nevrute
Numai cele ce-i stau scrise
Omului nu îi sunt spuse
Câte-n lume bune-s rele
Știe Dumnezeu de ele”.

Odihnă veșnică, Maestre!”, este mesajul lăsat de reprezentanții Ansamblului Jidvei România, pe contul de Facebook.

Cine a fost maestrul Stelian Stoica

Iubitor al folclorului autentic Modest, maestrul Stelian Stoica a recunoscut la un moment dat că nu îi plac laudele, chiar dacă specialiștii sunt de părere că trăia zi de zi cu muzica în suflet.

”Sunt vedete și artiști consacrați care au fost discipolii mei. M-am ocupat de repertoriul lor, de text, i-am pregătit de înregistrări discografice, pentru a ajunge să fie apreciați.”, a spus, în trecu, Maestrul Stelian Stoica.

”Am crescut la Casa de copii din Orlat. Acolo era un mic difuzor în curte și ori de câte ori auzeam o orchestră, mă fascina, mă lipeam de perete și priveam în sus… După mult timp, la 14-15 ani, am găsit o ”placă” a Orchestrei de muzică populară a Radioteleviziunii, conduse de George Vancu. Mai târziu, în 1987, maestrul s-a pensionat și a venit la Sibiu, să pună pe picioare Orchestra ”Cindrelul”, desființată, așa cum erau multe în țară. Atunci l-am cunoscut pe maestrul George Vancu. Mi-a spus: ”Ești atât de aproape de mine, nu știu cum ai reușit!”. I-am mărturisit că de mic copil am crescut alături de Orchestra Radio și a fost foarte bucuros, mirat, că am învățat atât de multe lucruri.”, a mai povestit regretatul artist, conform blajinfo.ro.

(sursa foto: Facebook/ Stelian Stoica)