Tragedie în România. Academicianul Răzvan Theodorescu s-a stins în urmă cu câteva clipe

Academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române, s-a stins luni, 6 februarie, în urma unei suferințe de trei luni. Ar fi împlinit în luna mai 84 de ani.

Amintim că regretatul academician a fost doctor în istorie, profesor universitar și membru al Academiei Române din 1997.

De asemenea, acesta a publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate; Mănăstirea Dragomirna (1965), Mănăstirea Bistrița (1966), Biserica Stavropoleos (1967), Bizanțul, Balcanii și Occidentul la începuturile culturii medievale românești (Secolele X-XIV) (Editura Academiei Române, 1974), Un mileniu de artă la gurile Dunării (400-1400) (Editura Meridiane, București, 1976), Itinerarii medievale (Editura Meridiane, București, 1979), Piatra celor trei prelați (Editura Meridiane, București, 1979), Apel la istorie (Editura Sport-Turism, București, 1980), Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800) – 2 vol. (Editura Meridiane, București, 1992), Drumuri spre ieri (Editura Fundației Culturale Române, București, 1992),Cele 900 zile ale „manipulării” (Editura Tinerama, București, 1994), Pictura murală moldovenească din secolele XV și XVI (Editura UNESCO, București, 1995), Românii și Balcanicii în Civilizația sud-est europeană (Editura Enciclopedică, București, 1999), Puțină Istorie (Editura Fundației Culturale Române, București, 1999).

A fost director general al Televiziunii Române (1990-1992) și ministru al Culturii în Guvernul Adrian Nastase (2000-2004).

A fost senator PSD în perioada 2000-2008

Totodată, acesta a fost senator PSD în perioada 2000-2008. A candidat pentru al treilea mandat de senator, în sectorul 1 al Capitalei, dar nu a reușit să intre din nou în Parlament.

În ziua de 14 decembrie 2004, a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. În februarie 2010, a demisionat din PSD.

În viață, s-a ghidat după un crez al unui medic din Renaștere.

,,Prefer să am dreptate împotriva întregii lumi decât să mă înșel odată cu ea!”, spunea în trecut regretatul academician.

A fost numit la conducerea Societății Române de Televiziune, de Ion Iliescu, printr-o decizie a Consiliului Frontului Salvării Naționale. Mandatul său a fost marcat de evenimente socio-politice, precum primele alegeri democratice sau mineriadele.

Decizia lui Theodorescu de a întrerupe emisia din timpul mineriadei din 13 iunie 1990 a fost criticată în repetate rânduri, scrie qmagazine.ro

,,Inițiativa mea de atunci, mi s-a reproșat tot timpul, dar eu nu mi-o reproșez. Dacă n-aș fi făcut acest lucru, s-ar fi iscat un adevărat război civil”, a declarat Theodorescu.