Doliu în PSD! Un nume mare din partid s-a stins. Tragedie pe scena politică
SURSA FOTO: Dreamstime
Partidul Social Democrat e în doliu, după ce un membru important s-a stins din viață la doar 66 de ani. Nefericitul anunț a fost transmis luni dimineața de către Bogdan Toader, președintele PSD Prahova.
Octavian Negotei, fostul primar PSD din comuna Adunați, s-a stins din viață
Octavian Negotei, consilierul local și fost primar al comunei Adunați din județul Prahova, s-a stins din viață la vârstă de 66 de ani.
Octavian Negotei a deținut mai multe mandate de primar în comuna Adunați, începând din 2000 până în 2020. În 2020, acesta a candidat pe listele PSD și a obținut un mandat de consilier local în comuna Adunați.
Anunțul a fost făcut luni de către președintele PSD Prahova, Bogdan Toader. Acesta a scris un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
„Un om bun, despre care mi-este foarte greu să vorbesc la trecut. Colegul nostru, domnul Octavian Negotei a trecut în neființă, lăsându-ne amintiri frumoase și un exemplu de om dedicat comunității.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i aibă în pază familia îndurerată”, a scris, luni, Bogdan Toader pe contul său de Facebook.

Amintim faptul că, în luna mai, Partidul Social Democrat a mai suferit o pierdere. Pe data de 15 mai 2022, s-a aflat că a murit fostul ministru PSD Şerban Valeca. Acesta avea doar 65 de ani.
Fostul ministru PSD Şerban Valeca s-a stins din viață în luna mai
Profesorul Şerban Valeca, fost ministru delegat pentru activitatea de cercetare, fost senator, deputat şi ex-preşedinte al PSD Argeş, a murit în dimineața zilei de 15 mai. Din primele informații, fostul om politic suferea de o boală incurabilă, acesta fiind motivul pentru care a şi decedat.
„Am aflat toţi cu profundă surprindere şi tristeţe că Şerban Valeca, fost preşedinte al PSD Argeş, s-a stins din viaţă în această dimineaţă. Ştim că toată viaţa şi-a dedicat-o educaţiei, ştiinţei şi cunoaşterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru.
Este o pierdere imensă pentru noi toţi, dar nimic nu se compară cu durerea familiei alături de care suntem în aceste momente extrem de dificile. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei!”, a transmis atunci PSD Argeş.
Vestea i-a şocat pe prietenii şi pe colegii săi din PSD. Şerban Constantin Valeca a fost deputat în legislatura 1996-2000 pentru judeţul Argeş, fiind atunci ales pe listele partidului PDSR, iar ulterior, senator de Argeş, din partea Alianţei PSD+PC, în legislatura 2008-2012. În perioada 28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003, acesta a fost ministru delegat pentru activitatea de cercetare.

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





