Doliu în Biserica Ortodoxă Română! Un preot renumit a murit în zi de sărbătoare

Doliu în Biserica Ortodoxă Română! Un preot renumit a murit în zi de sărbătoare

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Radu Andone la 27 decembrie 2023, 17:27

Doliu în Biserica Ortodoxă Română! Un preot renumit a murit la doar 46 de ani. El a trecut la cele veșnice marți seara. Vestea tristă a fost dată de Mitropolia Ardealului.

Doliu în Biserică. Un preot cunoscut a încetat din viață. Daniel Buda, în vârstă de doar 46 de ani, a trecut în neființă marți seara. El era decanul Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu.

Vestea tristă a fost anunțată de Mitropolia Ardealului.

„Cu durere, dar cu nădejde în Hristos Domnul, anunțăm trecerea la cele veșnice a Pr. Prof. Univ. Dr. Daniel Buda, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.Dumnezeu să-i rânduiască parte cu aleșii Săi. Veșnica pomenire!”, a spus Mitropolia.

Daniel Buda a murit la doar 46 de ani

Preotul Profesor Doctor Daniel Buda, în vârstă de 46 de ani, a fost decan al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu. El a ocupat această poziție începând cu anul 2020. Acesta a fost implicat și ca profesor la aceeași facultate începând cu anul 2003.

Născut în Târgu Lăpuș, Maramureș, la data de 7 iunie 1977, Daniel Buda era căsătorit. El era tată a doi copii, în vârstă de 16 și 12 ani.

Daniel Buda, preot
SURSA FOTO: Mitropolia Ardealului

Preotul era expert în Istoria Bisericii

Expert în Istoria Bisericii, el a acumulat o vastă experiență profesională lucrând timp de peste 10 ani în cadrul departamentului de Relații Externe al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) din Geneva.

Parcursul său academic în teologie a fost susținut prin studii la diverse instituții de învățământ teologic:

  • 1991-1996: Seminarul Teologic Ortodox Român din Baia Mare;
  • 1996-2000: Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, secția Teologie Ortodoxă Pastorală, unde a obținut diploma de licență în Teologie;
  • 2000-2001: Studii aprofundate la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, specializarea Teologie istorică;
  • 2001-2004: Program de doctorat la aceeași facultate, sub îndrumarea inițială a Pr. Prof. Dr. Aurel Jivi, continuând sub îndrumarea Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, după decesul primului mentor.

Contribuția sa extinsă în domeniul teologiei și angajamentul său în educație au lăsat o amprentă puternică în comunitatea teologică.

Preotul a ocupat poziția de decan al facultății de Teologie din Sibiu

Pe data de 16 iulie 2004, preotul Daniel Buda a susținut cu succes teza sa de doctorat. Acesta a purtat  titlul „Hristologia antiohiană de la Sfântul Eustatiu al Antiohiei până la Nestorie”, obținând calificativul Magna cum Laude.

De-a lungul timpului, Părintele Daniel Buda și-a dezvoltat o activitate didactică bogată, parcurgând diverse poziții și roluri în domeniul educațional. A început ca preparator (între anii 2003-2007), evoluând apoi către funcția de lector (în perioada 2007-2014), și ulterior, devenind conferențiar (din anul 2014).

Conform sibiuindependent, recent, a fost profesor universitar și îndrumător în programele de doctorat, concentrându-se pe specializarea în Istoria Bisericii Universale. Din anul 2020, a preluat poziția de decan al facultății din Sibiu.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.