Chung Lim, al cărui nume real era Han Chung Lim, și-a făcut debutul în actorie cu îndrăgita dramă coreeană „Sorry, I Love You”, potrivit Zoomtventertainment.

Apoi, a jucat în mai multe filme și seriale și a cântat în numeroase spectacole.

În 2011 boala a recidivat

Cântărețul Chung Lim a murit pe 19 iulie, după ce s-a luptat ani la rând cu o boală necruțătoare. Avea doar 37 de ani. Chung Lim era considerat în lumea spectacolului din Coreea drept una dintre cele mai promițătoare vedete. Fusese diagnosticat cu cancer de colon în anul 2010. A urmat tratamente agresive, inclusiv intervenții chirurgicale și chimioterapie. Cu toate acestea, în 2011 boala a recidivat.

Fanii muzicii coreene sunt acum în stare de șoc. Moartea lui Chung Lim vine după ce, la începutul acestei luni, cântăreața sud-coreeană Lee Sang Eun, a fost găsită moartă în baie. Lim urma să intre în scenă când s-a produs tragedia, în cabina sa din culise.

Decese pe bandă rulantă

În iunie, cântărețul sud-coreean Choi Sung-bong, fost finalist al emisiunii Korea’s Got Talent, a murit, la vârsta de 33 de ani. Poliția din Seul a confirmat că Choi, care a concurat la emisiunea TV în anul 2011, s-a sinucis. În 2021, cântărețul a fost anchetat, după ce a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru că, susținea el, luptă cu mai multe forme de cancer și are nevoie de bani pentru tratament. Ulterior, s-a dovedit că a fost o minciună.

Ultimul mesaj

Choi a încărcat un mesaj pe canalul său de YouTube, la începutul săptămânii, în care spunea: „Îmi cer iertare, sincer, tuturor celor care au suferit din cauza greșelii mele”. El le-a spus fanilor că a returnat toți banii din donații. „Acesta este ultima mea postare și sunt foarte trist. Vreau să vă păstrez pe toți în inima mea pentru că dragostea pe care am primit-o de-a lungul anilor este mai mare”, a spus el.

Morți în circumstanțe suspecte

Moartea sa vine după o serie de decese ale unor tineri care s-au bucurat de succes în industria muzicală și TV coreeană. Vedeta K-pop Sulli, în vârstă de 25 de ani, a fost găsită moartă în casă, după ce a fost supusă unor atacuri cibernetice în 2019.

Goo Hara, în vârstă de 28 de ani, o altă vedetă K-pop, a fost găsită moartă în casă câteva săptămâni mai târziu. Moonbin, membru al trupei K-pop Astro, a murit, la începutul lunii aprilie. Avea doar 25 de ani. Și actorii de K-drama, Jung Chae-yull și Song Yoo-jung, ambii în vârstă de 26 de ani, au murit în circumstanțe suspecte în 2023, respectiv 2021.

Sinuciderea a fost principala cauză de deces

În 2021, Coreea de Sud a înregistrat o rată a sinuciderilor de 26 la 100.000 de oameni, cea mai mare dintre țările OCDE. Sinuciderea a fost principala cauză de deces pentru cei cu vârsta cuprinsă între 10 și 39 de ani, 44% dintre decesele adolescenților și 56,8% dintre decesele celor cu vârsta de 20 de ani fiind puse pe seama sinuciderii.