Anii de liceu într-o fostă închisoare din Bistrița: „M-au trimis la pușcărie, nu la școală”

Doina Melinte a povestit că în anii de liceu a fost elevă la Liceul Economic Cooperatist din Bistrița, unde clădirea ce găzduia atât școala, cât și internatul, fusese în trecut o închisoare. Atmosfera apăsătoare și lipsa condițiilor au determinat-o să-i ceară tatălui să o ia acasă.

Fosta atletă a povestit că meniul cantinei era alcătuit aproape exclusiv din mâncare pe bază de carne de oaie, aliment pe care nu îl suporta. Mama ei îi trimitea săptămânal colete cu mâncare. În timp, dirigintele și personalul de la cantină i-au oferit alternative alimentare, mai ales după ce au realizat implicarea ei în sport.

„Să știți că internatul și școala în care stăteam noi era Liceul Economic Cooperatist. Erau 4 licee în țară. Eram două clase și în clasa mea eram din județul Bacău, Suceava, Maramureș și Cluj. Și, într-adevăr, clădirea, internatul și școala erau într-o fostă pușcărie din Bistrița.

Se dădea numai mâncare de oaie, nu era agreata mea. I-am dat telefon tatălui să vină să mă ia că nu m-au trimis la școală, m-au trimis la pușcărie. Și mămica, săraca, îmi trimitea colet în fiecare săptămână. După aceea, cei de la cantină, văzând că nu servesc, am început și sportul și diriginta mea ținea foarte mult la mine, aveau grijă să-mi dea altceva de mâncare”, a povestit Doina Melinte, potrivit Gândul.

Doina Melinte nu a vrut să fie economistă

Melinte a descris un regim spartan din perioada adolescenței: antrenamente zilnice, ore de studiu seara, și presiunea sistemului educațional. Mergea la antrenamente în uniforma școlară, cu bilet de voie semnat de director. Acesta o vedea ca viitoare economistă, nu sportivă, lucru care contrazicea dorințele ei.

„Eu mergeam la antrenament și când veneam, fetele se relaxau. Eu trebuia să încep să învăț pentru a doua zi. A fost un chin, dar am trecut ok. Mergeam la antrenament îmbrăcată în uniformă. Nu aveam voie … Cu bilet de voie de la director. Că directorul care era atunci, domnul Drăgan, a spus directorului școlii sportive că «eu pe asta nu vreau să o fac profesoară de educație fizică, vreau s-o fac economistă». Iar mie nu-mi plăcea economia, nu-mi plăcea contabilitatea”, își amintește Doina Melinte.

Deși familia sa – inclusiv mama – spera că va alege o carieră mai stabilă, Doina Melinte a rămas fidelă atletismului. A mărturisit că îi promitea mamei că se va lăsa de sport „după încă un sezon”, dar aceste promisiuni nu s-au concretizat, iar mama sa a înțeles în cele din urmă că fiica ei își va urma propriul drum.

„O să îmbătrânești, o să te ridezi…” – temerile unei mame și determinarea unei campioane

Doina Melinte a rememorat și sfaturile mamei sale din perioada studenției. Femeia era îngrijorată că efortul fizic constant îi va afecta sănătatea: „Câți bani să-ți dau ca să nu mai muncești atât?”. Cu răbdare, dar hotărâre, atleta i-a explicat că sportul este viața ei și că nu se poate opri ușor.

În ciuda dificultăților și a condițiilor dure, Doina Melinte și-a urmat visul – devenind una dintre cele mai respectate figuri ale sportului românesc.

„Mămica mea îmi spunea, când eram studentă: «câți bani să-ți dau ca să nu mai muncești atât, că o să îmbătrânești, că o să te ridezi». Până la urmă, tot îi ziceam mămicii că «mai fac un sezon și mă las» și după aceea și-a dat seama că nu are cu cine vorbi”, a mai spus Doina Melinte.