“Până acum au fost efectuate plăţi în valoare de 10,8 milioane euro, pentru un număr total de 131 de proiecte. Sunt finalizate patru proiecte, cu o valoare publică de 0,4 milioane euro”, a spus Ciprian Alic, vice-preşedintele Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Potrivit acestuia, pe Măsura 313 “Încurajarea activităţilor turistice” au fost depuse 1.697 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 284,1 milioane euro. “Au rămas contractate 751 proiecte cu o valoare de 132,2 milioane euro, reprezentând 34,9% din alocare”, a mai spus Alic.
El a mai precizat că până la acest moment au fost reziliate 45 de proiecte cu o valoare de 8,4 milioane euro.
Măsura 313 are ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atractivităţii spaţiului rural. Obiectivele specifice ale Măsurii 313 se referă la crearea şi menţinerea locurilor de muncă prin activităţi de turism, la creşterea valorii adăugate în activităţi de turism, la crearea, îmbunătăţirea şi diversificarea infrastructurii şi serviciilor turistice şi la creşterea numărului de turişti şi a duratei vizitelor.