Ce diferente exista intre divizarea si desprinderea unei societati comerciale? Doresc impartirea unei astfel de societati in doua, fiecare societate avand ca asociat unul dintre cei doi actionari initiali.



Tudor Cristian – Craiova


Divizarea este o operatiune prin care se realizeaza impartirea unei societati comerciale. Ea consta in impartirea intregului patrimoniu al unei societati comerciale, care isi inceteaza existenta, intre doua sau mai multe societati existente sau care iau astfel fiinta.

Divizarea poate fi in favoarea unor societati existente sau in favoarea unor societati noi, care iau fiinta cu aceasta ocazie.

Cand divizarea are loc in favoarea unor societati noi, societatea divizata se dizolva, fara lichidare, iar patrimoniul sau se imparte in doua sau mai multe fractiuni, pentru a constitui noi societati comerciale.


Legea reglementeaza desprinderea ca modalitate specifica de restructurare a societatilor comerciale, alaturi de fuziune, divizare, cesiune de active etc.

Desprinderea consta in separarea unei parti din patrimoniul unei societati comerciale, care nu isi inceteaza existenta, si transmiterea ei catre una sau mai multe societati care exista sau care se constituie. Transmiterea se face in schimbul atribuirii de actiuni/parti sociale ale societatii/societatilor beneficiare.

Operatiunea poate privi asupra unuia sau mai multor elemente izolate (de exemplu, bunuri imobile, titluri in portofoliu) sau asupra unui ansamblu de bunuri (de exemplu, activul si pasivul unei ramuri de activitate).
Diferenta principala dintre desprindere si divizare partiala consta in aceea ca in prima situatie societatea transmitatoare nu se dizolva, pastrandu-si personalitatea juridica, intrucat ii este afectat doar patrimoniul, aportul transmis fiind inlocuit prin actiuni/parti sociale ale societatii beneficiare.
Asociatii sau actionarii societatii transmitatoare primesc in schimbul aportului transmis actiuni/parti sociale ale societatii beneficiare. (Precizam aici ca literatura de specialitate considera ca intr-un asemenea caz se impune reducerea capitalului social al societatii transmitatoare, corespunzator partii de patrimoniu transmise societatii beneficiare).


Deasemenea, desprinderea se deosebeste si de cesiunea de active, intrucat societatea transmitatoare nu procedeaza la o vanzare ce ar implica plata unui pret, ci presupune atribuirea, in schimb, de actiuni/parti sociale.

Cum s-a precizat deja, operatiunea divizarii urmeaza in totalitate regulile de la divizare – si, implicit, de la fuziune – deoarece, din punct de vedere juridic, efectele desprinderii si divizarii sunt identice.
Divizarea si desprinderea sunt operatiuni cu implicatii majore asupra societatilor comerciale in cauza, inclusiv asupra statutului juridic al acestora. Cum statutul juridic al societatii este stabilit prin actul constitutiv, divizarea si desprinderea reclama modificarea actului constitutiv.


Hotararea privind divizarea (implicit, si desprinderea) se ia de adunarea generala extraordinara a actionarilor, in conditiile de cvorum si majoritate prevazute pentru modificarea actului constitutiv.
Prin urmare, in cazul societatilor cu raspundere limitata, al societatilor in nume colectiv si al societatilor in comandita simpla, hotararea se ia in unanimitate.


In cazul societatilor pe actiuni si al societatilor in comandita pe actiuni este necesara o prima convocare, unde trebuie sa fie prezenti actionarii reprezentand trei patrimi din capitalul social, iar hotararea sa fie luata cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social. Daca nu sunt intrunite aceste proportii, la convocarile urmatoare este necesara prezenta actionariatului reprezentand jumatate din capitalul social, iar hotararile sa fie luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin o treime din capitalul social.


In baza hotararii adunarii generale, administratorii intocmesc proiectul de desprindere, de obicei intitulat “proiect de divizare (partiala)”, dar si “proiect de aport partial de activ” sau chiar “contract de divizare”. Proiectul stabileste ansamblul conditiilor de realizare a operatiunii, cu indicarea elementelor de activ si pasiv ce urmeaza a fi transmise.


Datorita importantei pe care o are proiectul de divizare sau desprindere in realizarea respectivei operatii, legea reglementeaza principalele elemente pe care trebuie sa le cuprinda un asemenea proiect:


• forma, denumirea si sediul social al tuturor societatilor participante la operatiune

• fundamentarea (motivele care impun operatiunea, starea societatii, perspectivele ei etc.) si conditiile divizarii sau desprinderii

• stabilirea si evaluarea activului si pasivului care se transmit societatilor beneficiare

• modalitatile de predare a actiunilor sau a partilor sociale si data de la care acestea dau dreptul la dividende

• raportul de schimb al actiunilor sau al partilor sociale, daca este cazul.

Aceasta prevedere este necesara numai in situatia divizarii (cand societatea transmitatoare isi inceteaza existenta, iar asociatii acesteia au un interes deosebit in stabilirea raportului de schimb al actiunilor sau partilor sociale pe care le detin cu actiunile sau partile sociale ale societatii beneficiare), nu si in situatia desprinderii, cand societatea transmitatoare nu isi inceteaza existenta.

• cuantumul primei de divizare (si desprindere), daca aceasta se impune
Prima de divizare este stabilita in scopul protectiei asociatilor societatii beneficiare si al acoperirii cheltuielilor necesitate de respectiva operatiune. Ea trebuie platita de noii asociati pentru actiunile sau partile sociale acordate de societatea beneficiara si reprezinta diferenta dintre valoarea de emisiune si valoarea nominala a actiunilor sau a partilor sociale.

• drepturile care se acorda obligatarilor (daca la divizare participa si o societate pe actiuni care a emis obligatiuni) si orice alte avantaje speciale

• data bilantului contabil de divizare sau desprindere, data care va fi aceeasi pentru toate societatile participante

• orice alte date care prezinta interes pentru operatiune.

Proiectul de divizare sau desprindere trebuie semnat de catre reprezentantii societatilor implicate si se depune la oficiul registrului comertului unde este inregistrata fiecare societate, in vederea verificarii legalitatii sale de catre judecatorul delegat.

In cazul divizarii, cand societatea transmitatoare isi inceteaza activitatea, proiectul trebuie insotit de o declaratie a societatii respective, cu privire la modul cum a hotarat sa isi execute obligatiile asumate.

Dupa vizarea de catre judecatorul delegat, proiectul se publica, pe cheltuiala partilor, in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a.

Ce este abordajul maritim si care este regimul juridic al abordajului maritim, conform reglementarilor internationale?


Monica Dejiu – Bucuresti


Abordajul este un sinistru maritim care consta in ciocnirea in apele maritime sau interne a doua sau mai multe nave independente (adica nelegate printr-un remorcaj).

Nu este abordaj ciocnirea unei nave de un obstacol care nu este corp plutitor (exemplu, un far, dig sau un vas naufragiat).

Pagubele cauzate prin abordaj au regimul juridic al avariilor particulare. Nu se aplica institutia specifica dreptului maritim al avariilor comune, care izvorasc din pagubele suferite de bunavoie pentru salvarea navei si a incarcaturii.

In cazul abordajului, de cele mai multe ori, nava abordatoare este cea care a provocat daune, dar pot fi si situatii in care culpa este exclusiv a navei abordate sau este comuna ambelor nave, cum ar fi de exemplu stationarea in timpul noptii fara lumini sau nava abordata taie drumul normal al navei abordatoare.

Conventia pentru unificarea unor anumite reguli in materie de abordaj, incheiata la Bruxelles la 23 septembrie 1910, ratificata de Romania prin legea publicata in Buletinul Oficial nr. 231 din 10 ianuarie 1913, a fost prima reglementare internationala multilaterala in domeniul dreptului maritim.
Raspunderea pentru daunele cauzate navelor, lucrurilor si persoanelor aflate la bord, apartine celui din culpa caruia s-a produs abordajul. In caz de forta majora sau daca exista indoiala asupra culpei, pagubele sunt suportate de cel care le-a suferit. Daca se constata o culpa comuna, raspunderea fiecarei nave implicate in abordaj este proportionala cu gravitatea culpei fiecareia, ori, daca aceasta gravitate nu poate fi apreciata, raspunderea este impartita in parti egale, fara solidaritate fata de terti.


Numai pentru daunele cauzate prin moartea sau ranirea unei persoane, raspunderea este solidara.
Termenul de prescriptie este de doi ani, care curg de la data producerii abordajului. Pentru actiunile recursorii pentru platile facute ca urmare a solidaritatii, termenul este de un an de la data platilor.
Conventia de la Bruxelles din 1910 a fost completata de doua conventii: una privind competenta civila si penala in materie de abordaj si o alta pentru reglementarea sechestrului asigurator asupra navelor maritime.


Conventia internationala pentru unificarea anumitor reguli privind competenta civila in materie de abordaj a fost semnata la Bruxelles la 10 mai 1952, iar Romania a aderat abia in 1995, prin Legea nr. 89 din noiembrie acelasi an, publicata in Monitorul Oficial nr. 204 din 7 noiembrie 1995.
Aceasta conventie stabileste competenta jurisdictionala pentru actiunile in justitie care rezulta dintr-un abordaj survenit intre nave maritime si intre acestea si navele de navigatie interioara.


Sunt exceptate de la jurisdictia prevazuta de Conventie navele militare si cele apartinand statului sau unui serviciu de stat. De asemenea, Conventia nu produce efecte in ceea ce priveste actiunile rezultate din contractul de transport sau alte contracte.


Cea de a doua conventie semnata in aceeasi zi, tot la Bruxelles, este Conventia internationala pentru unificarea anumitor Reguli referitoare la Competenta Penala in materie de Abordaj. Romania a aderat la aceasta conventie prin Legea nr. 90 din 1 noiembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial nr. 255 din 8 noiembrie 1995.


Potrivit acestei conventii, in cazul unui abordaj sau al altui eveniment de navigatie maritima, care antreneaza raspunderea penala sau disciplinara a comandantului navei sau a oricarei persoane in serviciul navei, nici o urmarire nu se va putea porni decat de catre autoritatile judiciare sau administrative (in cazul raspunderii disciplinare) ale statului al carui pavilion il poarta nava in momentul abordajului sau al evenimentului de navigatie maritim.


De asemenea, nici o sechestrare sau retinere a navei nu va putea fi dispusa, chiar daca este vorba de o instructie judiciara, decat de autoritatile competente ale statului al carui pavilion il poarta nava.

In cazul abordajelor sau al altor evenimente de navigatie maritima care au avut loc in porturi si radele acestora, precum si in apele teritoriale, nu se aplica Conventia, ci dreptul national.