Produse cosmetice interzise în UE

Comisia Europeană a adoptat luni o nouă decizie importantă pentru protecţia mediului prin adoptarea de măsuri care restricţionează microplasticele adăugate în mod intenţionat în produse. Aceasta include utilizarea anumite produse cosmetice folosite saloanele de înfrumusețare din țară.

Pe baza dovezilor științifice furnizate de Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), Comisia a elaborat o propunere de restricționare și aceasta a trecut cu succes de controlul Parlamentului European și al Consiliului înainte de a fi adoptată.

Restricţia adoptată utilizează însă o definiţie largă a microplasticelor – aceasta acoperă toate particulele de polimeri sintetici sub 5 mm care sunt organice, insolubile şi rezistă degradării. Scopul este de a reduce emisiile de microplastice adăugate în mod intenţionat care provin de la un număr cât mai mare de produse.

Pe lângă sclipiciul folosit în saloanele de înfrumusețare, alte exemple de produse comune care intră în domeniul de aplicare al restricţiei sunt: materialul granular de umplere utilizat pe suprafeţele sportive artificiale (acesta reprezentând cea mai mare sursă de microplastice adăugate în mod intenţionat din mediu); produsele cosmetice, în cazul cărora microplasticele sunt utilizate în scopuri multiple, cum ar fi exfolierea (microbile) sau obţinerea unei texturi, a unui parfum sau a unei culori specifice; detergenţii, emolienţii pentru ţesături, îngrăşămintele, produsele de protecţie a plantelor, jucăriile, medicamentele şi dispozitivele medicale.

De când se aplică aceste restricții în Uniunea Europeană

Interzicerea sclipiciului în vrac şi a microbilelor, vor începe să se aplice atunci când restricția va intra în vigoare peste 20 de zile. În alte cazuri, interdicţia de comercializare se va aplica după o perioadă mai lungă în scopul de a oferi părţilor afectate timpul necesar pentru a se dezvolta şi a trece la produse alternative.

Comisia Europeană s-a angajat să combată poluarea cu microplastice, după cum se menţionează în Pactul verde european şi în noul Plan de acţiune privind economia circulară. În Planul de acţiune privind reducerea la zero a poluării, Comisia a stabilit obiectivul de a reduce cu 30% poluarea cu microplastice până în 2030.

Ca parte a acestor demersuri, Comisia depune eforturi pentru a reduce poluarea cu microplastice din diferite surse: deşeurile din plastic, emisiile accidentale şi neintenţionate (de exemplu, pierderea granulelor de plastic, degradarea pneurilor sau eliberarea de microplastice conţinute în îmbrăcăminte), precum şi utilizările intenţionate în produse.