Până la organizarea unui nou concurs a fost numit în această funcţie Radu Iordăchel, care a primit ca sarcină de la ministrul sănătăţii, Ladislau Ritli, să prezinte un plan de rentabilizare şi relansare a instituţiei, până la sfârşitul acestei săptămâni.
Avocatul Poporului desfăşoară o anchetă proprie referitoare la neproducerea unor vaccinuri de către Institutul Cantacuzino, aspect considerat "o încălcare a dreptului fundamental la sănătate", se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.
La acest moment, toate liniile de producţie de fiole sunt închise, pentru că nu au primit autorizaţii de la Agenţia Naţională a medicamentului. Potrivit angajaților, cât timp institutul avea activitate pe piaţa internă a produselor biologice, firmele străine nu au putut să aplice preţuri mari la produsele similare. Mai mult, sistarea producţiei româneşti va duce la creşterea considerabilă a costurilor de achiziţie a vaccinurilor din import.
"De mai multe luni de zile, în cadrul instituţiei Avocatul Poporului se desfăşoară o anchetă proprie referitoare la neproducerea unor vaccinuri (…) de către Institutul Cantacuzino, ceea ce în opinia noastră reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate (…) şi o afectare, într-o anumită măsură, a siguranţei naţionale a României", relevă comunicatul.

Avocatul Poporului crede că este necesar ca Ministerul Sănătăţii să ia măsurile de rigoare cât mai urgent, iar între acestea ar trebui să se regăsească şi îmbunătăţirea managementului Institutului Cantacuzino. Avocatul Poporului este de părere că această atitudine a Ministerului Sănătăţii este necesară şi faţă de situaţia socială din interiorul Institutului Cantacuzino.

Potrivit comunicatului, o asemenea situaţie are ca efect pericolul producerii unor epidemii ale căror efecte nu ar putea fi înlăturate în lipsa vaccinurilor: stafilococic D – în diluţii (produs original românesc, folosit în tratamentul infecţiilor stafilococice), antigripal, antituberculos, polidin, cantastim, antidifteric şi antitetanic.
Ministerul Sănătăţii contrazice însă comunicatul Avocatului Poporului, pe motiv că informaţiile privind vaccinurile produse de Institut sunt inexacte şi produc confuzie în rândul populaţiei. "Numai vaccinul gripal din producţia ultimilor ani reprezintă un interes de strategie şi siguranţă naţională, restul produselor reprezentând remedii terapeutice", scrie în comunicatul ministerului.
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie si Imunologie "Cantacuzino", este un producător autonom, cu gestiune financiară şi economică independentă care are ca obiect de activitate producţia de vaccinuri şi activitate de cercetare – dezvoltare.
Citeşte şi: Institutul Cantacuzino, "pe butuci". Oprirea producției va crește prețul vaccinurilor