Șeful PNL Ialomița informează că a luat decizia de a cere excluderea primarului din Urziceni, Constantin Sava, din formațiune. Potrivit liberalului, decizia nu a fost una simplă și „ușor de digerat”.

Șeful PNL Ialomița a cerut excluderea lui Constantin Sava din formațiune

„Domnul Constantin Sava a fost suspendat din PNL în februarie 2022, tot în urma comportamentului neadecvat. Atunci am propus suspendarea din funcția de șef al filialei locale liberale. A fost primul semnal pe care i l-am dat. Am spus că nu este reduta personală a domniei sale nici PNL Urziceni și nici orașul. Peste tot declara că „PNL sunt eu”.

De atunci am devenit inamicul public nr. 1 al domniei sale. Nu am luat decizii mai dure, am sperat că își va reveni, dar nu a fost așa. În urma analizei evenimentelor din ultimele zile și a două discuții cu domnul Sava am luat hotărârea de a cere excludere sa din partid. Nu e o decizie simplă și ușor de digerat”, a declarat Dragoș Soare la Realitatea TV.

Dragoș Soare a lansat mai multe acuzații dure la adresa lui Constantin Sava

De asemenea, liberalul a lansat mai multe acuzații dure, susținând că Constantin Sava nu a fost „impresionat că o doamnă a născut pe trotuar, iar un tânăr de 32 de ani a murit după ce a fost refuzat la spital”.

„Mâine, în biroul permanent, cer excluderea sa, iar validarea și aprobarea să fie făcute în Biroul Național PNL. Pe domnul primar nu l-a impresionat că o doamnă a născut pe trotuar, iar un tânăr de 32 de ani a murit după ce a fost refuzat la spital.

Am avut o discuție cu primarul în care i-am spus să ia o decizie fermă în legătură cu managerul spitalului. A suspendat-o pe doamna manager după ce lucrurile au ajuns prea departe. Ce se întâmplă la spital este un copy-paste al comportamentul primarului.

După 5 mandate în fruntea primăriei a început să se creadă un mic Dumnezeu. Eu i-am spus că vrem să schimbăm percepția asupra conducerii politice și că nu candidezi doar ca să rămâi în fruntea primăriei. După 5 mandate uiți pentru ce ești pus acolo.

Nu știu despre afaceri ale primarului cu alte firme, dar instituțiile statului îl pot verifica. Dacă se confirmă aceste situații, ne arată de ce se iau decizii foarte greu. Doamna manager a fost exclusă din partid ieri”, a conchis Dragoș Soare.