Victor Ponta a declarat că ambasadorul României la UE, Luminița Odobescu, a votat în favoarea Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european. Toate acestea cu sau fără acceptul Premierului Viorica Dăncilă.

Președintele Pro România consideră de asemenea că Luminița Odobescu va fi și noua propunere pentru poziția de Comisar European din partea României.

Fosta șefă a DNA a devenit primul român ce ocupă funcția de procuror-șef al Parchetului European după ce Consiliul UE şi Parlamentul European au ajuns la un acord în privința acesteia. Laura Codruța Kovesi a fost susținută de echipa de negociere a PE pe toată durata negocierilor, în ciuda opoziției.

Urmează acum mai mulți pași procedurali, urmând ca Parchetul European să-și intre în atribuții la sfârșitul anului 2020. Acordul pentru numirea Laurei Codruța Kovesi trebuie formalizat acum de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.