Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu (PNL) explică, într-o postare pe contul său de Facebook, intitulată “(Di)lema lui Orlando”, motivul pentru care ministrul Eugen Teodorovici vrea să impună “taxa pe lăcomie”. ‘Ministrul Finanțelor este supărat pe dobânzile mari practicate de bănci și de aceea vrea să impună o taxă pe acestea! Dobânzile din piață sunt rezultatul cererii și ofertei, dar cel mai mare consumator de credite este chiar Ministerul de Finanțe care se împrumută aproximativ 1 miliard de euro pe lună!”, susține Dan Cristian Popescu.

Ministerul Finanțelor se împrumută constant de la bănci. În fiecare lună, presa informează despre sumele pe care instiutuția condusă de Eugen Teodorovici le cere de la bănci. Spre exemplu, numai pentru luna octombrie, Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de la băncile comerciale de 4,695 miliarde de lei. În noiembrie, Ministerul Finanţelor Publice a planificat în noiembrie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 4,74 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 540 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a explicat marți, la Guvern, că Executivul va introduce de la 1 ianuarie 2019 o „taxă pe lăcomie” pentru bănci. Potrivit proiectului de Ordonanţă prezentat marţi de Teodorovici, taxa pe lăcomie este menită să protejeze românii. Taxa se aplică dacă ROBOR la 3 luni şi ROBOR la 6 luni depăşeşte, ca medie trimestrială, valoarea de 1,5%. „În funcţie de lăcomia băncilor vom vedea care este şi impactul acestor măsuri”, a spus Teodorovici. Ministrul a explicat că taxa pe lăcomie, pusă pe activele băncilor, va creşte progresiv, în funcţie de cât de mult va creşte ROBOR.