Radu Miruță: „Statul a greșit cu bună știință la Praid. Realitatea e dureroasă și nu poate fi acoperită cu hârtii”
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a efectuat sâmbătă o vizită oficială în localitatea Praid, județul Harghita, împreună cu ministrul Mediului, Diana Buzoianu, pentru a evalua personal situația critică generată de problemele majore din fosta mină de sare. Într-un mesaj transmis public, Miruță a explicat că a ales să se deplaseze la fața locului pentru a nu se baza doar pe documente și rapoarte, pe care le consideră parțial „cosmetizate”.
Ministrul a precizat că a dorit să observe cu ochii săi gravitatea situației, considerând că realitatea din teren contrastează profund cu imaginea prezentată în mod oficial până acum. Potrivit acestuia, statul român a comis greșeli majore în gestionarea problemelor de la Praid, nu din neglijență, ci prin decizii asumate care au ignorat în mod deliberat interesul comunității locale.
„Realitatea e dureroasă: statul român a greșit. Nu din neatenție, ci cu bună știință. A călcat în picioare dreptul oamenilor din zonă la o viață demnă și prosperă”, a transmis ministrul, care a adăugat că la fața locului a constatat întârzieri serioase în derularea lucrărilor urgente.
Termenul de 1 iulie nu va putea fi respectat
Deși termenul asumat pentru finalizarea acestora este 1 iulie, Miruță afirmă că nu va fi respectat. Una dintre cauzele principale este ritmul lent al sudurilor necesare pentru îmbinarea țevilor de evacuare, unele de până la doi metri în diametru. În condiții ideale, se pot realiza cel mult 5-7 suduri pe zi, iar volumul de muncă rămas este de aproximativ 70 de astfel de suduri.
El a mai explicat că, în prezent, tot debitul râului Corund este deviat prin pompare pentru a evita intrarea apei în zona care generează sărăturare, fiind evacuat la o distanță de aproximativ 600 de metri mai jos. În lipsa precipitațiilor, situația poate fi ținută sub control, însă ploile provoacă o presiune suplimentară asupra sistemului, cu risc crescut de deversare.
Ministrul Economiei a detaliat și amploarea riscului subteran: galeriile fostei mine sunt pline cu aproximativ 6 milioane de metri cubi de apă ajunsă la saturație. În mai multe puncte din interior se produc surpări ale pereților și tavanului, care dislocă mase suplimentare de apă sărată, accentuând riscul de contaminare a apelor de suprafață și subterane. Fenomenul se intensifică în special în perioadele cu ploi abundente.
„Da, s-a greșit la Praid. Se știa bine ce trebuie făcut, însă nu s-a făcut. Deci nu vorbim de o greșeală abstractă”, a afirmat Miruță.
El a subliniat că vinovații sunt persoane identificabile, care au luat decizii administrative sau tehnice în mod conștient, fără a respecta interesul public. Oficialul a promis că acești responsabili vor fi trași la răspundere.
Ajutor financiar pentru locuitorii din zonă. Se pot depune dosarele începând cu 30 iunie
Pentru a sprijini comunitatea afectată economic de această criză, ministrul a anunțat că, începând de luni dimineață, locuitorii din zonă pot depune dosare pentru a beneficia de un ajutor financiar acordat de stat, în cuantum de 15% din cifra de afaceri realizată în anul precedent.
Această măsură vizează în special micii antreprenori și fermierii afectați de colapsul economic local.
În paralel, ministerul ia în calcul valorificarea în continuare a resursei de sare prin reluarea exploatării dintr-un alt punct al masivului, în condiții de siguranță. Scopul este repunerea în funcțiune a activităților economice locale și relansarea regiunii din punct de vedere social și financiar.
„A venit vremea ca statul să nu mai întoarcă privirea când greșește. Iar cei care au afectat viețile oamenilor să dea socoteală”, a conchis Radu Miruță în postarea publicată pe pagina sa de Facebook.